Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LPS Suceava a făcut primul pas spre turneul final pe echipe la juniori II

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 17 septembrie 2013 ·

Luptătorii Liceului cu Program Sportiv Suceava au revenit pe salteaua competițiilor oficiale, mai exact la prima etapă din Campionatul Național pe echipe pentru juniori II, ce a avut loc la Mangalia.

Față de edițiile trecute, când erau patru etape până la turneul final, două primăvara și două toamna, în acest an federația a schimbat sistemul de desfășurare, cu două etape de calificare în cele două serii și două etape în care primele trei clasate vor lupta pentru o medalie.

Aflați în seria de Est, sportivii pregătiți de antrenorii Andrei Bolohan și Valerică Gherasim au luat o opțiune serioasă în ce privește calificarea la turneul final, după ce în această primă etapă s-au clasat pe locul doi, după cea mai valoroasă echipă din țară la momentul actual, Steaua București, club ce are în componență sportivi valoroși, adunați din toată țara.

Unul din performerii echipei LPS Suceava a fost Theodor Horătău, sportiv ce a câștigat categoria 54 de kilograme, după ce s-a impus prin tuș în fața principalului contracandidat la locul din lotul național al României, ce va participa anul viitor la Campionatul European și Mondial de juniori II.

O evoluție foarte bună a avut-o și Marian Mihai, sportiv ce s-a impus la categoria 63 de kilograme, dar și Viorel Strugariu, care a pierdut doar în fața campionului național, ce este cu un an mai mare și în același timp a învins un adversar în fața căruia a pierdut până acum, în final ocupând locul 2 la categoria 50 de kilograme.

În aceeași primă etapă, Daniel Blănari a ocupat locul 2 la categoria 76 de kilograme, fiind învins doar de campionul național la individual, ce este în ultimul an de juniori II. Pentru LPS Suceava au mai punctat și sportivii, Andrei Plesciuc, locul 2 la 42 de kilograme, Ionuț Moscaliuc, locul 5 la 46 de kilograme, Sebastian Strijac, locul 4 la 58 de kilograme, Mircea Ionescu, locul

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 27 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 47 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 48 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, BĂTUT și SECHESTRAT, în timpul meciului Italia-Spania. Momente ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE pentru fostul mare fotbalist și familia sa

Gandul acum 27 minute
Momente cu adevărat înspăimântătoare pentru Roberto Baggio, și familia sa, chiar în timpul meciului Italia-Spania. Cunoscutul fost fotbalist și familia sa au fost victimele unui jaf violent joi seară, în timp ce urmăreau meciul Italia-Spania, din ca

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 7 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 50 minute
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°