Cel mai înalt baschetbalist din România, sosit anul trecut în Bănie, se simte atât de bine între olteni, mai ales între copii, încât a decis să deschidă o academie de baschet. Şcoala se va numi „Ionuţ Drăguşin“, iar cursurile vor debuta luna viitoare.
Aşa cum anunţase încă de la începutul verii, baschetbalistul Ionuţ Drăguşin, de la SCM-U Craiova, a reuşit să pună bazele unei academii de baschet în Bănie, care îi va purta numele. Conform spuselor jucătorului, cursurile ar trebui să înceapă luna viitoare, iniţial la sala de la Colegiul „Ştefan Odobleja“.
Sosit în vara anului trecut la Craiova, Drăguşin a avut un sezon foarte bun şi a intrat în inimile suporterilor. Aceasta, dar şi faptul că iubeşte copiii, l-au determinat să înfiinţeze o şcoală de baschet, una profesionistă, după cum spune el.
„Nu va fi o pierdere de timp, ci ceva profesional, cum se cere în străinătate, ca ei să plece cu o bază în baschetul modern. Este un proiect la care m-am gândit la începutul acestei veri. Am promis că voi încerca să întorc ceva oraşului Craiova, care mi-a oferit atât de multe într-un timp atât de scurt. Nu puteam oferi ceva mai mult decât ceea ce încerc să fac: o academie de baschet în care încercăm să creştem talente şi să modelăm copiii, pe care îi iubesc şi cred că şi ei mă iubesc. Un prieten şi cu mine vom susţine financiar acest proiect, unul profesionist. Nu o facem pentru bani. El e om de afaceri, eu am salariu. E nonprofit. Nu o să pot să îmi iau niciodată de acolo un leu. Ne vom adresa copiilor cu vârsta între 6 şi 16 ani. Vom încerca să-i educăm în ceea ce înseamnă sportul. Vom avea un antrenor de atletism, care se va ocupa de pregătirea fizică, un antrenor coordonator şi alţi antrenori. Mulţumesc Liceului «Odobleja» pentru sprijinul acordat, deoarece, pentru început, vom face în sala de acolo antrenamente. Vom încerca să intrăm în cât mai multe şco