Nu e vorba de Daciada la lupte, deşi se pare că între cei doi au avut loc ceva procedee de trântă sătească. Fără a încuraja cu niciun miligram violenţa, realizez că între bărbaţi, când nu-i vede nimeni se mai întâmplă îmbrăţişări tandre care se lasă cu vânătăi. În cazul de faţă, cu toată originea ucraino-transcarpatică a lui Şiman, mizez în totalitate pe Dacian Varga, mai tehnic şi mult mai motivat de context.

Despre altfel de Daciadă e vorba. Despre Daciada la care participă de mai mulţi ani fotbaliştii Sportului Studenţesc. Vremea parpalacelor şi a borcanelor cu zacuscă s-a dus demult, încă din epoca demult şi profitabil vândutului Gigel Bucur. Acum se trăieşte din plin era muncii patriotice, a neplăţii cu anii a unor fotbalişti care trebuie să se comporte ca profesioniştii occidentali, deşi sunt trataţi precum uvrierii din combinatele nord-coreene, care nu muncesc pentru bani, ci pentru binele obştii.

E vorba de un club născut în 1916, în apropierea ilustrului Traian Lalescu. Ajuns la 97 de ani, Sportul n-a murit ieri, dar în câteva zile se va stinge sigur. Neprogramări anulate, neprezentări transformate în autobuze defecte, meciuri abordate cu copii de 14 ani pe teren, Comisii peste Comisii, amânări peste amânări. S-au plictisit poliţiştii de la secţii de atâtea plângeri penale depuse de băieţi care vin să conteste că pe acte ar fi semnăturile lor, s-au plictisit grafologii de atâtea codiţe de literă şi de atâtea căciuliţe, bucle şi linii îngroşate, s-au plictisit avocaţii, s-a plictisit toată lumea, numai Vasile Şiman nu.

E incredibil cum acest Iosefini al deciziilor federale cade mereu în picioare. Azi e declarat Varga liber, peste câteva zile se constată că de fapt mai are un contract, şi încă unul, şi încă unul. Fotbaliştii, aceste bijuterii de preţ pe care Vasile Iosefini şi le ţine la încheieturi probabil că nu-şi vor dobândi nicio