Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inexplicabil. Mumie din Africa de Sud veche de o mie de ani, găsită într-un râu din Marea Britanie (Video)

Publicat in 7Est, marți 17 septembrie 2013 ·

Mai mulţi adolescenţi din Marea Britanie au găsit în apele unui râu din oraşul natal mumia unei femei din Africa de Sud, moartă în urmă cu 1.000 de ani. Poliţia a investigat cazul, dar nu poate găsi o explicaţie pentru modul în care a ajuns trupul neînsufleţit în râu

Mai mulţi tineri din oraşul britanic Fairford se jucau în apa unui râu în timp ce au dat de un cadavru vechi de 1.000 de ani care potrivit poliţiei aparţine unei femei din Africa decedată în secolul al IX-lea, potrivit Daily Mail.

Macabra descoperire a deschis un mister întreg, iar autorităţile nu pot explica în prezent modul în care au ajuns rămăşiţele femeii în râu. Christian Thompson şi Robbie Cribley povestesc că se jucau în apă atunci când au dat peste un craniu şi alte rămăşiţe umane. Incidentul a avut loc în luna iulie, iar potrivit poliţiştilor, mumia ar fi fost transportată mii de kilometri înainte să ajungă în râu.

"Rămăşiţele au fost recuperate şi apoi oferite unui antropolog pentru examinare. S-a confimat că este vorba de o femeie din Sahara care a trăit în perioada 896-1025 după Hristos. În prezent, nu mai este problema poliţiei şi mumia probabil va ajunge la un muzeu sau la o universitate", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

"Am rămas blocaţi în niste rădăcini, iar atunci când am încercat să le scot am văzut craniul lângă piciorul meu drept. L-am întrebat pe prietenul meu şi a zis că e vorba de un craniu uman. L-am găsit intrigant deoarece am studiat despre saxoni la şcoală. Credem că a venit de la un cimitir saxon care este în zonă de 700 de ani. Cred că cineva l-a furat şi apoi l-a aruncat în râu. Mereu găsim dinţi de vacă în râu, dar nu cred că a mai găsit cineva asemănător. Poliţiştii nu ne-au crezut când am sunat să le spunem ce am găsit", au adăugat tinerii.

(Sursa: rtv.net) Mai mulţi adolescenţi din Marea B

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 25 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 12 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°