Ieri a început un nou an scolar. Conform datelor transmise de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, la nivelul judetului sunt înscrisi în învãtãmântul preuniversitar 75.000 de elevi, dintre care aproximativ 2500 sunt în clasa pregãtitoare. Atât conducerea ISJ Vaslui cât si autoritãtile locale le-au urat copiilor mult succes.
Cei 75.000 de elevi care s-au întors în bãnci învatã în 751 de entitãti scolare, dintre care 150 scoli coordonatoare. Dacã pentru unii începerea anului scolar reprezintã o bucurie, nu acelasi lucru poate fi spus despre copiii care învatã în spatii improvizate, asa cum este cazul celor de la Fâstâci, sau copiii care sunt nevoiti sã facã naveta pe jos kilometri întregi pentru a ajunge la cursuri, din cauza lipsei microbuzelor scolare sau a altor mijloace de transport. Odatã cu elevii se întorc la catedrã si aproximativ 5000 de cadre didactice, cãrora li se adaugã 2000 de persoane care reprezintã personalul auxiliar. Desi multe dintre problemele cu care se confruntã învãtãmântul vasluian nu au fost încã rezolvate, conducerea ISJ Vaslui, primarul Vasile Pavãl, dar si alte figuri reprezentative din politica vasluianã s-au grãbit sã ia parte la ceremoniile de deschidere a noului an scolar. Primarul Vasile Pavãl a fost prezent la Scoala Gimnazialã “Mihai Eminescu”. “Privesc în fiecare an cum începutul toamnei rãvãseste cu emotii sufletele noastre, fie cã sutem bobocei, elevi, pãrinti, bunici sau cadre didactice. Nu e niciodatã simplu sã te afli în fata inocentei, a vârstei neprihãnite, a ochilor care te pãtrund cu interes si asteaptã de la tine îndrumãrile spre o viatã mai bunã. Cu atât mai mult, a fi dascãl, responsabil de fundatia intelectualã a fiecãruia dintre noi, este o emotie, repetitivã la fiecare generatie, dar si cu fiecare an scolar. E timpul de început al visului, în care educatorii îsi propun, cu îndrãznealã si încrede