Circulă de când a-nceput școala o scrisoare pe care Însuși Tudor Chirilă a scris-o demult, dar încă o adresează tinerilor de astăzi. Evident, e vorba despre un discurs motivațional în care cântărețul explică de ce generația lui a pierdut și tinerii de azi vor câștiga. În principiu e o chemare la carte, un brânci spre lectură, Chirilă uitând că pe lumea asta există și autori ce nu merită citiți. Ori poate el nu și-a citit cartea.

Izul ăsta revoluționar pe care-l adoptă nu vine totuși de la un puști care n-a avut nimic. Și asta-i supărător. Chirilă-i tratează pe toți egali, dar nasol de cel sărac și neajutorat care nu va afla vreodată „cine a pictat Cina cea de taină și de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film”. Mulți nu-și permit extravaganțe d-astea culturale, chit că vor sau nu. Cel puțin alea 12 clase școlare atât de ridicate-n slăvi pentru eficacitate nu produc extraordinar de multe genii. Multă informație, filtrează tu ce poți, ce vrei, ce-ți place, cu ce vrei să rămâi. Dar indiferent de statutul altor elevi, Chirilă să nu uite că provine dintr-un mediu în care orice bășină avea valoare artistică.

„Nu fumați iarbă și nu vă dați în cap cu alcool, cu orice preț”. De ce nu? Dacă el a avut dreptul să se mucifice și să-și dea seama la vârsta lui că n-a făcut nimic notabil în lupta asta revoluționară, alții de ce să nu facă așișderea? Poate că unii după ce fumează iarbă și beau alcool sunt capabili de lucruri mai mărețe decât să compune piese despre Vama Veche și litoral. Zic și eu.

Chirilă nu-i nici primul și nici ultimul care va apela la genul ăsta de discurs plin de omenie. Probabil se trezește odată pe an din pat, se uită pe geam și spune „pfuai, câte am făcut, câte n-am făcut și țara tot n-arată bine. Lasă că-i învăț/încurajez eu pe tineri să repare căcaturile generației mele”. Pentru că, ghici ce? Și generația ante