Un bal somptuos cu participarea prinţului moştenitor Ferdinand şi prinţesei Maria inaugura, în 1892, Reşedinţa Franţei la Bucureşti, iar la 120 de ani, păşind în acest spaţiu, arta, şarmul şi istoria franceză se dezvăluie armonios prin mobilier stil Ludovic al XV-lea şi Empire şi ceramică de Sèvres.

România şi Franţa au stabilit relaţii diplomatice la nivel de legaţie începând cu data de 20 februarie 1880. La 12 martie 1880, Aubert Ducros, primul trimis extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei la Bucureşti, şi-a prezentat scrisorile de acreditare. Astfel, un proiect de construire a clădirii destinate să găzduiască Legaţia Franţei la Bucureşti se conturează cu rapiditate începând cu anul 1887.

În planurile de la 1887, accesul principal se făcea dinspre stradă, ulterior, din raţiuni de securitate şi de amenajare, s-a decis realizarea unui portic lateral, prin care să se intre în splendida reşedinţă care a servit ambasadorilor Franţei la Bucureşti. Iniţial, ideea ca intrarea în clădire să nu fie la stradă, ci prin partea laterală, a părut ciudată, dar, patru decenii mai târziu, în momentul în care Franţa achiziţionează şi proprietatea vecină, care aparţinuse omului politic Ion Marghiloman, schimbarea s-a dovedit a fi o alegere inspirată.

O alee pavată poartă invitaţii către "un arc de triumf", urmând ca, după deschiderea uşilor înalte şi grele, păşind în clădire, arhitectura reşedinţei să dezvăluie, treptat, o combinaţie de stiluri. Câteva trepte, ca mai apoi în vestibul să se înalţe două coloanele greceşti care dau o notă de amplitudine, privirea fiind imediat atrasă de două firide care adăpostesc două vaze de Sèvres, de culoarea cobaltului. Pereţii laterali sunt decoraţi cu oglinzi înscrise în arce sprijinite de pilaştri. Intrarea este "păzită" de doi lei, de mici dimensiuni, care sunt amplasaţi la terminarea scărilor care conduc către holul pr