Grupul coordonat de profesoara Oana Dobre a sărbătorit pe 15 septembrie în formula de 20 de solişti la care a ajuns acum
Au pornit la drum în număr de 17, au ajuns să cânte pe scenele festivalurilor aproape 20, iar acum urmează ca liderul de grup, Oana Dobre, să facă noi preselecţii şi să îi împartă pe talentaţii ei în două tabere: un grup mic, ce vor cânta piese la unison, specifice vârstei, şi un grup mare, armonic, ce merg pe formulele celor din străinătate. „Grupul Happy Kids a împlinit un an de când am urcat pe scenele festivalurilor de profil, am fost 17 la început, am ajuns şi la 21 de copii, iar acum, după un an de experienţă muzicală, avem nevoie de noi schimbări.
Pe 21 septembrie, vom organaniza la Şcoala 7 o etapă de preselecţie, de unde vreau să realizez două grupuri diferite. Unul al picilor, de 6-7-8 ani, care să cânte la unison, iar altul mai mare, să se adapteze formulelor de 4-5 membri, cam de genul trupei Boys to Men, spre exemplu. Aşa că îi aştept pe cei interesaţi de a face parte dintr-o trupă sau un grup, pe 21 septembrie, să aibă curaj să vină să le descoperim talentul muzical. Acceptăm copii cu vârste cuprinse între 6 ani şi 10, cel mai mult.”, a declarat Oana Dobre.
Un an, peste 20 de piese de grup şi zeci de premii
Într-un an de experienţă muzicală pe scenele festivalurilor naţionale, copiii de la Happy Kids au acumulat zeci de premii, atât solo, cât şi în formulă de grup, au avut pregătite trei rânduri de costumaţii şi peste 20 de melodii compuse special pentru această formulă, 3 dintre ele chiar personalizate. „Am fost ca o familie peste tot pe unde am concurat, ne-am bucurat şi de premiile individuale şi de cele luate de grup, am avut petreceri cumulate, împliniri cumulate şi ne pregătim de o nouă organizare. Este nevoie de această schimbare, pentru că unele voci nu mai pot fi grupate, Alex Rotaru,