În materie de economie, nicio ţară din lume nu-şi permite să sfideze, fără să plătească dramatic, nevoia unui echilibru cât de cât stabil între cerinţe, fie ele raţionale sau doar emoţionale, şi posibilităţile reale. Luând în calcul, cu deosebire, resursele materiale, financiare şi umane. Şi ţintind, obligatoriu, trei planuri: 1) structural; 2) cantitativ; 3) calitativ. Supremă fiind legea eficienţei. Împreună cu legea competitivităţii.
Cerinţele sunt cunoscute. Atât cele raţionale, cât şi cele emoţionale. Cum stăm însă cu posibilităţile reale? N-o să desenez, aici, întregul tablou. O să mă refer însă la un recent comunicat dat de BNR, care scoate în evidenţă câteva cifre interesante. Contul curent al balanţei de plăţi e excedentar. Iar surplusul pe şapte luni, din ianuarie până în iulie 2013, a ajuns la o jumătate de miliard de euro. După ce anul trecut, în aceeaşi perioadă, măsura un deficit de trei miliarde de euro. Deficitul balanţei comerciale, existent însă, e şi el în scădere. PIB-ul urcă şi el şi e posibil să înregistrăm, la sfârşitul anului, o creştere economică de 2 la sută în timp ce inflaţia e în scădere.
Să nu ne bucurăm totuşi prea tare. De criză n-am scăpat. Dacă, luni, au început şcolile şi câteva milioane de copii şi tineri au revenit în clase, noi toţi – tot de luni – continuăm şcoala într-o clasă nouă: a şasea. Duminică, 15 septembrie 2013, s-au încheiat cinci ani la şcoala crizei. De luni suntem într-a şasea şi, dincolo de cifrele încurajatoare enunţate mai sus, numeroase probleme sunt încă fără soluţie. Cea mai gravă: investiţiile. Iar comunicatul BNR invocat ne atenţionează că investiţiile străine au coborât deja prea mult, până la 946 mil. euro, în scădere cu 28,9 la sută faţă de perioada ianuarie-iulie 2012. Şi cu mult mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2008.
Dacă, anul acesta, creşterea noastră economică se consoli
