În primele opt luni ale acestui an, apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în întreaga ţară s-au ieftinit cu 6,95%, de la 978, la 910 euro pe metru pătrat util. La Cluj, însă preţurile stagnează, înregistrându-se o situaţie ciudată: apartamentele noi costă 830 de euro pe metru pătrat, iar cele vechi 983 de euro pe metru pătrat.
Dacă ultimii doi ani – 2011 şi 2012 – au marcat o încetinire vizibilă a ritmului de scădere a preţurilor locuinţelor, 2013 pare să readucă lucrurile pe o pantă mai abruptă, conform unei analize a www.imobiliare.ro. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în primele opt luni ale acestui an, apartamentele noi şi vechi scoase la vânzare în întreaga ţară s-au ieftinit cu 6,95%, de la 978, la 910 euro pe metru pătrat util. Spre comparaţie, în 2012 a fost consemnată o scădere anuală de 1,3%, iar în 2011 declinul a ajuns la 4%.
Deşi valabilă la nivel naţional, la nivelul marilor oraşe există abateri de la tendinţa. Astfel, în Timişoara sau Constanţa, pretenţiile proprietarilor sunt mai mari decât la începutul anului, în vreme ce la Cluj-Napoca, asistăm mai degrabă la o stagnare. Interesant este însă că, cel puţin în ultima lună, chiar înainte de venirea toamnei, preţurile au revenit pe minus în majoritatea cazurilor – cu o singură excepţie.
Apartamentele vechi, mai scumpe
Şi capitala Transilvaniei s-a înscris pe un trend general ascendent al preţurilor în acest an, cu un plus de 0,89% până în august, de la 896, la 904 euro pe metru pătrat. Pe de altă parte, apartamentele aflate la vânzare în Cluj-Napoca s-au ieftinit în ultima lună cu 1%, de la 913 euro pe metru pătrat util. Reduceri de preţ au fost consemnate doar de unităţile locative nou-construite, care au ajuns la o valoare medie de 830 de euro pe metru pătrat, cu 4,7% mai puţin faţă de valoarea valabilă la finele lunii iulie – 871 de euro pe metru pătrat.