Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai prolific fundaş central străin laudă România: "Nu e o ţară înapoiată, iar românii nu fură maşini"

Publicat in Adevarul, marți 17 septembrie 2013 ·

Deşi imaginea României are destul de mult de suferit în străinătate sunt şi oameni de afară care consideră că lucrurile nu sunt atât de negre precum vor să lase impresia unii.

Piotr Celeban a venit la FC Vaslui în 2012, pe când Adrian Porumboiu visa să aducă titlul în oraşul al cărui stăpân este. Polonezul era liber de contract după ce îşi încheiase angajamentul cu Slask Wroclaw şi a acceptat oferta moldovenilor, care l-au „prins” cu un contract pe 4 ani şi un salariu de 150.000 de euro pe sezon, plus un bonus la semnătură. „Pachetul” vasluienilor a fost mult peste ce primea Piotr în Polonia, unde retribuţiile sunt destul de mici.

Chiar dacă între timp Porumboiu s-a trezit din visul câştigării titlului şi, cel puţin la nivel declarativ, a depus armele în războiul fotbalului, Celeban (28 de ani) a rămas pe loc şi joacă meci de meci, marcând cu o constanţă demnă de invidiat pentru un fundaş. Luni, el a adus victoria echipei sale în faţa Timişoarei şi a ajuns la cota trei în acest sezon. În total a marcat 10 goluri, makoritatea cu capul, în 36 de meciuri, având cea mai bună medie dintre toţi fundaşii străini care joacă în România, peste Cadu, Szukala ori Geraldo.

Poate juca şi fundaş dreapta

„E un fotbalist complet care poate juca foarte bine atât ca fundaş central, dar şi ca fundaş dreapta. Nu e foarte înalt (n.r.1,81 m) dar are o lovitură de cap extraordinară şi o atitudine fără cusur”, l-a caracterizat fostul său antrenor de la FC Vaslui, Viorel Hizo. De altfel, nu întâmplător, Steaua l-a vrut întâi pe Celeban şi abia apoi pe Varela, dar oficialii moldovenilor au refuzat discuţiile pentru polonez, mizând pe o ofertă mai bună din străinătate.

Până să se transfere la o altă echipă, Celeban e mulţumit la Vaslui, chiar dacă echipa n-a mai prins cupele europene, ratând astfel o ocazie bună de a se remarca la un nivel mai înalt. Piotr e convoc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 32 minute
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°