Prin Siria, Rusia lui Putin s-a reîntors pe scena politică mondială, iar Statele Unite ale lui Obama au demonstrat că pot fi înfrânte, cel puţin pe plan diplomatic. Diplomaţia rusă a pus Washingtonul în faţa faptului împlinit, dându-i ceea ce a cerut – eliminarea armelor de distrugere în masă – dar nu şi ceea ce de fapt a vrut – o intervenţie militară.
Lui Obama nu-i mai rămâne decât să se lupte acasă cu poate cel mai mare duşman al politicilor sale din Orientul Mijlociu, cetăţenii americani, care, deşi sunt convinşi că regimul lui Assad a folosit arme chimice, având încă vii în memorie amintirile conflictelor anterioare se opun intervenţiei militare. Între timp, Rusia continuă să vândă arme regimului sirian.
În scena treptelor din Odessa din filmul din 1925 al lui Serghei Eisenstein „Crucişătorul Potemkin“, un băieţel nu mai mare de patru ani este împuşcat de trupele ţariste. Sângerând, el cade la pământ, unde este călcat în picioare de mulţimea îngrozită care fuge de masacru. Mama îşi ia copilul în braţe şi-l arată trupelor, iar montajul sugerează trei mesaje: Aveţi milă de copilul meu; Aveţi milă de poporul meu; Aveţi milă de umanitate. Şi ea este ucisă.
În 1925, filmul era un mijloc nou de comunicare cu o putere uimitoare de a impresiona, chiar de a şoca. Regizorii de atunci credeau că filmul poate trezi conştiinţa oamenilor şi poate impune standarde de decenţă guvernelor şi relaţiilor dintre naţiuni.
Copiii ucişi în Siria, actori în propaganda prorăzboi a lui Obama
Imaginea cu părintele îndurerat ţinându-şi copilul ucis a apărut din nou - este o imagine din Siria care arată consecinţele atacurilor cu arme chimice presupuse a fi efectuate de armata regimului preşedintelui Bashar al-Assad. O astfel de imagine a fost prezentată Comisiei de Securitate a Senatului american pe 5 septembrie.
Într-un discurs către naţiun
