Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, după ce investitorii au vândut deţineri la "Lloyds Banking Group" Plc şi "Continental" AG.
Titlurile "Lloyds" au pierdut 3,5%, ajungând la 74,68 pence. Guvernul britanic a obţinut 3,2 miliarde lire din vânzarea a 6% din "Lloyds".
Acţiunile "Continental", al doilea mare producător european de componente auto, au scăzut cu 3,1%, la 123,15 euro. "Schaeffler" AG şi "Schaeffler Verwaltungs" GmbH au vândut, împreună, 4% din compania germană.
Titlurile "Royal Philips" NV, producător olandez de aparatură medicală, sisteme de iluminat şi electrocasnice, au consemnat un declin de 2,2%, la 24,36 euro. Compania a anunţat că va răscumpăra acţiuni de 1,5 miliarde euro, în următorii doi-trei ani.
La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,4%, la 6.594,63 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 8.602,65.
În SUA, acţiunile au urcat ieri, în deschidere, în condiţiile în care Federal Reserve (Fed) se pregătea să înceapă reuniunea de politică monetară.
Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar din SUA, au urcat cu 0,2%, la 53,26 euro. Banca negociază cu autorităţile din SUA şi Marea Britanie o înţelegere de cel puţin 750 milioane dolari pentru stingerea acuzaţiilor din cazul "Balena de la Londra".
Acţiunile "Goldman Sachs Group" Inc. s-au depreciat cu 0,3%, la 166,5 dolari. Banca l-a promovat pe Marty Chavez în funcţia de director de informaţii, în locul lui Steven Scopellite, care se va retrage din funcţie la sfârşitul anului.
La ora 09.51, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,2%, la 1.700,75 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 15.543,59.
În Asia, acţiunile au scăzut ieri, în aşteptarea rezultatului reuniunii Fed care a început ieri.
Titlurile "Samsung Electronics" Co., cea ma