Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, împreună cu liderii grupurilor parlamentare ale PSD, se află la Guvern, pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta.
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, a anunţat, astăzi, la Parlament, că va pleca la Palatul Victoria pentru o discuşţia cu premierul Victor Ponta. „Merg la Guvern pentru că acolo se află premierul. La discuţie vor mai participa Ilie Sârbu şi MArian neacşu, liderii grupurilor parlamentare ale PSD. Nu ştiu dacă va fu prezent şi Crin Antonescu “, a declarat Zgonea, în această dimineaţă la Parlament.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că afimaţia liderului PNL Crin Antonescu privind faptul că nu are nevoie de sprijinul PSD pentru alegerile prezidenţiale nu este "cea mai deşteaptă strategie".
"Eu cred că nu (se pregăteşte - n.r.), pentru că să te pregăteşti de campanie elctorală spunând că nu ai nevoie de sprijinul PSD nu mi se pare cea mai deşteaptă strategie", a spus, luni, liderul PSD la B1 TV.
Întrebat dacă e posibilă retragerea sprijinului PSD pentru Crin Antonescu, Ponta a confirmat.
"Bineînţeles, doar nu o să-l susţinem cu forţa. Dacă ne spune că nu doreşte, ne vom întâlni la PSD şi ne vom decide pe cine susţinem. Noi am decis o dată că-l susţnem pe Crin Antonescu, dar dacă nu vrea să-l susţinem, cu forţa nu se poate", a spus Ponta.