A trimis la Parlament un proiect de lege despre care nici măcar membri importanţi ai cabinetului său nu ştiau nimic. A ignorat prezenţa la guvernare a componentei liberale.

A trecut proiectul prin cabinet fără nicio consultare cu Crin Antonescu. Mai mult, a cerut procedură de urgenţă pentru dezbaterea proiectului, fără să justifice de ce era nevoie de o astfel de procedură care limitează dramatic dezbaterea în comisii şi în plen.

A devenit duplicitar în abordări declarându-se, ca deputat, împotriva proiectului pe care îl susţinea în calitate de premier. Reacţia sa a alimentat temerile străzii că proiectul Roşia Montană ascunde ceva putred.

A organizat o conferinţă de presă în care a promis că va elucida toate aspectele neclare din proiectul de lege privind Roşia Montană. Nu a explicat nimic, în afara faptului că datele promise rămân secretizate.

A omis obligaţia legală de a supune proiectul de lege dezbaterii publice.

A subestimat reacţia străzii, atât în ceea ce priveşte capacitatea de mobilizare, cât şi în ceea ce ţine de hotărârea de a susţine protestul pe o perioadă îndelungată. A identificat în mod eronat motivaţiile profunde ale protestatarilor şi a avut o imagine greşită despre statutul social al celor care ies în stradă.

A evitat a dialogul cu manifestanţii de la Bucureşti. A ignorat celelalte proteste din ţară.

A ales să se poziţioneze din ce în ce mai ferm de partea proiectului Roşia Montană fără să explice care sunt motivele pentru care procedează în acest mod.

A răspuns protestelor de la Roşia Montană şi s-a deplasat la faţa locului, dar nu a avut aceeaşi atitudine în cazul protestelor de la uşa Palatului Victoria.

A considerat că dacă trimite proiectul în Parlament rezolvă toate problemele legate de acest controversat proiect. Dar, promovarea exploatării de la Roşia Montană se putea face doar prin asu