Pentru a descrie prezenţa, pentru a doua oară, pe podiumul Sălii Mari a Palatului (14 septembrie), a ansamblului britanic London Philharmonic, dirijat de Vladimir Jurowski, şi a violonistului Leonidas Kavakos, aş avea nevoie de toate superlativele.
Cronică realizată de Despina Petecel Theodoru
De aproape două săptămâni asistăm, într-o stare de exaltare continuă, la seri „memorabile“, cu oaspeţi „excepţionali“ şi aplauze interminabile, euforice, transformate în subiect de comentarii, la egalitate cu cele despre fenomenul interpretativ în sine.
Alcătuită din instrumentişti perfecţionişti, responsabili de fiecare sunet în parte, versaţi în repertoriile cele mai diverse stilistic, de la clasici şi romantici la moderni şi contemporani, care posedă, pe lângă disciplina de ansamblu, o disciplină interioară, conştienţi de menirea lor de adevăraţi „slujitori” ai Muzicii, Filarmonica din Londra şi-a dobândit în timp o amprentă sonoră ce face ca, de pildă, armoniile unei duzini de alămuri să fie percepute ca şi când ar fi emise de un singur instrument (ca în partea secundă a Simfoniei a III-a de Enescu).
Şi, dacă la toate aceste demnităţi adăugăm timbrul consistent, nobil, catifelat al viorii Stradivarius, pe care Leonidas Kavakos o deţine din 2010, şi, de asemenea, muzicalitatea înnăscută a dirijorului Vladimir Jurowski, transmisă prin tatăl său – dirijorul Mihail Jurowski – de la bunicul patern – compozitorul Vladimir Mihailovici Jurowski – atunci, seara la care mă refer a fost spectaculară, fenomenală!
Arta de a modula intensitatea sunetului
Cu o asemenea triadă, unde, între orchestră, solist şi dirijor a existat o compatibilitate impecabilă atât în privinţa calităţii sunetului, cât şi în aceea a concepţiei interpretative, nu e de mirare că cele două lucrări din program – Concertul în Re major p
