Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vioara de pe Titanic, expusă şi scoasă la licitaţie

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 17 septembrie 2013 ·

Vioara din lemn de trandafir a dirijorului orchestrei de pe Titanic, descoperită în podul unei locuinţe din Marea Britanie în 2006, va fi expusă la Belfast, începând de miercuri, şi apoi scoasă la vânzare într-o licitaţie, a anunţat, luni, Muzeul Titanic din acelaşi oraş. Autentificat în martie, după o procedură care a durat şapte ani, instrumentul a supravieţuit în mod miraculos naufragiului din 1912 al celebrului pachebot, în urma căruia aproximativ 1.500 de persoane au murit în apele glaciale ale Atlanticului de Nord. Vioara a aparţinut lui Wallace Hartley, dirijorul unei mici orchestre de pe Titanic, care a intrat în istorie întrucât a cântat la acest instrument până când vaporul s-a scufundat în întregime. Instrumentul, un cadou primit de muzician de la logodnica sa (Maria Robinson), a fost descoperit într-un geamantan din piele, legat de corpul muzicianului. După ce au recuperat instrumentul, autorităţile canadiene l-au expediat pe adresa Mariei Robinson. La moartea acesteia, în 1939, vioara a fost încredinţată Armatei Salvării. Într-o scrisoare de la începutul anilor 1940, un profesor de muzică din această organizaţie umanitară scria: “E practic imposibil să cânţi (la această vioară), cu siguranţă din cauza vieţii sale agitate”. Instrumentul a fost apoi donat unei familii britanice, care l-a păstrat în podul casei sale. “Este o poveste umană incredibilă”, a declarat Andrew Aldridge, de la casa de licitaţii Henry Aldridge & Son din nord-vestul Angliei. “Wallace Hartley este una dintre personalităţile cele mai importante” din povestea Titanicului, mai ales datorită “curajului său prodigios”, a adăugat Aldridge, considerând că acea vioară reprezintă “cel mai important suvenir cunoscut de pe Titanic”. Vioara a fost descoperită în podul unei case din Marea Britanie în anul 2006. Ea va fi expusă începând de miercuri, până pe 13 octombrie, la “Titanic Belfast”, muzeu

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 26 minute
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 3 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum o ora
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 3 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 3 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 10 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Vremea

București
acum

22°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

21°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°