Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SONDAJ Occidentalii, tot mai neîncrezători în Uniunea Europeană

Publicat in Adevarul, marți 17 septembrie 2013 ·

Un studiu efectuat asupra populaţiei din Franţa, Germania, Italia şi Spania, remarcă o creştere a nivelului euroscepticismului, precum şi a neîncrederii faţă de moneda euro, conform publicaţiei franceze, La Croix. Majoritatea persoanelor intervievate apreciază apartenenţa la Uniunea Europeană, potrivit acestui sondaj efectuat de către institutul Ifop, după cinci ani de la falimentul Băncii Lehman Brothers, care a marcat începutul crizei. Cu toate acestea numărul euroscepticilor este s-a mărit în ultimul an, ajungând la 37% în Spania (faţă de 26% în iunie 2012), 43% în Franţa (faţă de 38% în iunie 2012), 44% în Germania (36%) şi 45% în Italia (39%). La fel, doar o minoritate doreşte abandonarea euro în vederea revenirii la moneda naţională, dar această minoritate este în creştere în trei dintre cele patru ţări, şi anume 43% în Germania (faţă de 39% în iunie 2012), 38% în Spania (25%), 35% în Italia (28%), pe când în Franţa nivelul actual este de 33%, mai mic faţă de cel de 35% înregistrat în iunie 2012. Persoanele chestionate în cele patru ţări sunt masiv îngrijorate de nivelul deficitelor şi datoriei publice (85% în Germania, 91% în Franţa, 92% în Spania şi 95% în Italia). Cu toate acestea, germanii, care vor participa la alegerile legislative pe 22 septembrie, se dovedesc a fi mai optimişti decât vecinii lor din sud. Doar 31% dintre germanii chestionaţi apreciază că ţara lor ar putea să se confrunte cu o situaţie asemănătoare Greciei, în timp ce proporţia francezilor este de 54%, a spaniolilor de 56%, iar a italienilor de 58%. Doar 37% dintre germani consideră că se află „în continuare în plină" criză, faţă de 66% dintre spanioli, 68% dintre italieni şi 69% dintre francezi. De asemenea, 39% dintre cele aproximativ 1.000 de persoane intervievate în Germania consideră că criza le afectează "mult sau destul de mult viaţa personală", mult mai puţini ca în Franţa (79%),

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Paul al României, vizat de un mandat european de arestare, a fost lăsat în libertate de Curtea de Apel din Paris

HotNews acum 59 minute
Paul-Philippe al României, vizat de un nou mandat de arestare european emis de autoritățile de la București, care cere extrădarea lui pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a fost lăsat în libertate miercuri de Curtea de Apel din Paris, relatea

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: Un Paşte cu lumina aprinsă! NU există risc de black-out în România, în condiţiile actuale!

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, declară miercuri că nu există risc de black-out în România, în condiţiile actuale şi că Va trebui să gestionăm foarte atent echilibrarea sistemului, nivelurile de frecvenţă şi tensiune atât în reţeaua electrică

A fost stabilit MOTIVUL morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Ce spune Poliția chineză despre acest caz

Gandul acum o ora
Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că, în urma investigațiilor, s-a stabilit că fotbalistul Aaron Boupendza a căzut în mod accidental de la etajul 11 și că nu este vorba despre o sinucidere sau crimă, fiind „exclusă

Baza de la Kogălniceanu se va transforma într-un „hub strategic regional pentru NATO”. Acordurile România-SUA sunt adaptate permanent, spun surse din Apărare

HotNews acum 2 ore
Toate acordurile dintre București și Washington, inclusiv cele care reglementează prezența militară a SUA în România, sunt în vigoare, sunt respectate și sunt adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au declarat surse din

Universitatea din Bucureşti solicită candidaţilor la Preşedinţie să semneze o Declaraţie în 8 puncte prin care vor afirma fără echivoc angajamentul pentru apartenenţa României la UE şi la NATO, precum şi pentru Parteneriatul strategic cu SUA

News.ro acum o ora
Universitatea din Bucureşti lansează un „Apel pentru o Românie democratică şi euroatlantică”, solicitând candidaţilor la Preşedinţie să semneze, în anticamera Balconului Universităţii, o Declaraţie prin care să se angajeze, printre altele, că: vor a

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Nicuşor Dan a strâns 7 milioane de lei din împrumuturi pentru campania sa electorală / Cheltuie 15.000 de euro pe zi pentru online

G4Media acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidenţiale, declară că a strâns 6 milioane de lei din donaţii, în precampanie, iar pentru campanie a obţinut împrumuturi de 7 milioane de lei, transmite Agerpres. Mai exact, în ce priveşte pr

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 5 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Nicuşor Dan, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campanie: Eu cred că dacă sunt primar şi maşina Primăriei mă duce acasă, poate să mă ducă şi la o dezbatere

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, miercuri, despre faptul că foloseşte maşina Primăriei în campania electorală, că, în opinia sa, dacă este primar şi maşina Primăriei îl duce acasă, poate să îl ducă şi la o dezbatere la o televiziune. Nicuşor Dan a fost între

Vremea

București
acum

15°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°