… ma veti ierta acum daca va deturnez acum, pentru cateva minute, atentia de la Rosia Montana (Am semnat! Am semnat tot ce era de semnat! Nu sunt demonstratii in New Haven, dar au fost in Bloomington. Nu trage dom’ Semaca! Sunt eu, Lascarica!) Dar nu pot sa nu ma mir ca n-a remarcat nimeni asta pana acum, in afara de suferind – Crin Antonescu. Presedintele PNL si aspirantul la fotoliul din Cotroceni, e lovit in ultima vreme de boala diminutivelor. Pare sa nu se poata abtine, desi se straduieste din rasputeri (“sa nu folosesc iarasi diminutive“). Premierul si partenerul de coalitie nu e pus si simplu “parsiv”. Nu. E “parsivel”. Daca PSD-ul nu-l va mai sustine in campania pentru prezidentiale nu “chilotii” vor tremura pe dansul [sic - am un prieten moldovean pentru care de la scroafa la organele genitale, toti si toate sunt respectuos adresate cu "dansul" sau, respectiv, "dansa" - fara nici o gluma]. Lasand acum la o parte orice discutie despre competentele unui candidat la presedintia unei tari, oricare va fi fiind aceasta, care foloseste expresii de acest gen in discutii televizate, sa focalizam pe chestiune: nu-s “chiloti”, sunt “chilotei”.
Imi veti spune ca subiectul e la fel de derizoriu precum personajul. Ingaduiti-mi sa va contrazic: Omul chiar se pregateste sa candideze pentru presedintia Romaniei si chiar are (ceva) sanse sa reuseasca. Or, asta nu mai e nici o gluma. In acest context, boala diminutivelor s-ar cuveni sa ne puna pe ganduri.
Mai pe-ntelesul tuturor: Vi s-a intamplat in copilarie sa fiti “oripilati” (fara sa stiti macar ce-i aia) de adultii care va potopeau cu valuri de diminutive? Copilul era copilas, eventual puisor, trenul era trenuletz, masina, masinutza, brusc te trezeai fara parinti sau rude, doar mamicutze, tatici, bunicutze si unchiuletzi. Te simteai ca un cretin. Ca un caine. Ca un inginer, cu ochi inteligenti dar care nu s
