Din 2006 sîntem permanent în grupele Champions League. Şi nu am învăţat mare lucru

Geografia fotbalului diferă mult de geografia învăţată în copilărie, la şcoală. Acolo, Israelul, Turcia, Kazahstanul ori Azerbaidjanul nu erau în Europa. Acelea sînt însă vremuri apuse, în care nu-ţi trecea prin cap că la Gelsenkirchen, oraş industrial german din bazinul Ruhrului, este posibil ca turcii să fie majoritari în tribunele impunătoarei arene Auf Schalke. Fapt pentru care glumeţii de la UEFA, în frunte cu şeful arbitrilor, Pierluigi Collina, şi cu maestrul de ceremonii Gianni Infantino, aghiotantul lui Platini, s-au gîndit să delege o brigadă din Turcia la meciul Schalke 04-Steaua.

Dar nu despre vreo anunţată persecuţie din partea lui Cunnayt Cakir voiam să vorbim, ci despre semnificaţiile participării roş-albaştrilor în grupele Champions League. Prezenţa românească în competiţia de gală a cluburilor europene nu mai este demult ceva exotic. Din sezonul 2006-2007 şi pînă în prezent, România nu a lipsit de la rîvnita masă a bogaţilor. Mai mult, cîţiva ani, în baza coeficientului acumulat din participarea ritmică a formaţiilor noastre la competiţiile continentale (în special datorită parcursului constant bun al Stelei), România a avut o calificată direct în grupe. Există însă o întrebare. Este prezenţa asta a noastră acolo, în elită, şi rodul unor acumulări calitative?

Mai exact. Putem spune acum, cu doar nişte zeci de ore înainte ca băieţii lui Reghe să intre pe teren, că Steaua este beneficiara unei tradiţii, în baza căreia reprezentanta noastră va duce mai departe efortul celorlalte echipe propulsate de Liga I în UCL? Şi nuanţat, şi abrupt răspunsul este “nu”. Un “nu” pe care îl explică foarte bine punctele acumulate de ai noştri atunci cînd s-au bătut cu premianţii Europei. Cele 10 puncte aduse României de CFR Cluj în sezonul trecut pot vorbi despre o ten