Acum cinci ani a inceput oficial criza. Luni, 15 septembrie 2008, in SUA, a cazut Lehman Brothers, una dintre cele mai puternice banci de investitii din lume, fiind lasata sa se prabuseasca. De aici, pe rand, ca intr-un joc de domino, mari grupuri financiare s-au predat rivalilor, pietele financiare au rezistat numai cu ajutorul statelor lor nationale, care au pompat, peste noapte, mii de miliarde de dolari sau euro, pentru a le tine in viata. Tari intregi – Irlanda, Portugalia, Grecia, Spania si Italia – au fost tinute in euro numai prin perfuzii financiare.
Gigantii financiari, stat in stat, de la AIG, Merrill Lynch, Goldman Sachs, Citigroup din SUA, RBS, Lloyds in Marea Britanie, ING (Olanda) si pana la Erste si Raiffeisen (Austria), au fost salvati, practic, cu banii contribuabililor.
La noi, toata clasa politica si financiara, incepand de la presedintele Basescu, toate guvernele, partidele parlamentare, continuand cu Banca Nationala si tot sistemul bancar, s-a salvat pe ea si apoi pe Romania, apeland, peste noapte, la ajutorul creditorilor internationali FMI, Banca Mondiala si Uniunea Europeana si apoi la imprumuturile de pe pietele externe. Apoi a urmat cresterea TVA, de la 19% la 24%, care a intors o economie cu un deceniu in urma si taierea salariilor bugetarilor. In final, asta inseamna o factura de peste 40 ml. euro.
Acesta a fost pretul salvarii macroeconomice si a liderilor politici si financiari in toti acesti cinci ani.
Daca din punct de vedere macroeconomic am rezistat loviturilor crizei, din punct de vedere microeconomic, cei cinci ani sunt practic un dezastru. O intreaga clasa de mijloc, incepand de la antreprenori, pana la cei cu pozitii de middle manageri in companii, a fost trimisa la pamant. Intrarea in insolventa, restantele la credite, taierea salariilor si apoi concedierea oamenilor, au fost singurele masuri de aparare
