Primarul Antal Árpád e mulțumit de noua lege a câinilor comunitari
Adăpostul de câini de la Câmpul Frumos funcționează în opinia primarului Antal Árpád la 80% din capacitate, motiv pentru care în următoarele zile angajații adăpostului, împreună cu cei de la Poliția Veterinară și un medic veterinar, vor strânge câinii de pe străzile orașului. Acțiunea vine în contextul noii legi a maidanezilor, care este în opinia primarului una bună din mai multe puncte de vedere.
Birou de gestionare a câinilor
Edilul din Sfântu Gheorghe salută inițiativa legislativă intens discutată în ultimele zile, și spune că printr-o campanie de informare, precum și prin colaborare între administrațiile publice, problema câinilor maidanezi poate fi rezolvată în 6 luni. „Legea spune că administrațiile publice locale trebuie să înființeze birouri de gestionare a câinilor, precum și adăposturi pentru câini. În cazul primăriilor din comune acest lucru poate fi o problemă, de aceea ne-am gândit la o colaborare cel puțin cu administrațiile publice din jurul orașului pentru că degeaba curățăm orașul, dacă vor veni la noi câinii din Ilieni sau Reci” – afirmă Antal. Acesta a precizat că la biroul de gestionare a câinilor vor exista două registre: unul pentru câinii vagabonzi, și altul pentru câinii cu stăpân. Astfel primăriile vor ști exact câți câini se află în localitate, și vor putea interveni punctual pentru rezolvarea diferitelor cazuri.
14 zile e prea puțin
În ceea ce privește termenul prevăzut de lege pentru adopții, Antal spune că cele 14 zile i se par prea puține pentru a da spre adopție un câine. Un lucru bun este însă în opinia primarului că legea le permite administrațiilor publice să extindă termenul în care un câine poate fi adoptat. „În ultimii ani la Sfântu Gheorghe au fost adoptați 500 de câini. Termenul de 14 zile însă mi se pare scurt, de aceea printr-o ho