Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fumatul, alcoolul și alimentația greșită, pericole pentru sănătate

Publicat in Covasna Media, marți 17 septembrie 2013 ·

Interviu cu medicul primar cardiolog Lăcrămioara Topolnițchi, în septembrie, Luna Inimii

Bolile cardio-vasculare continuă să fie principala cauză a decesurilor la nivel mondial, iar țara noastră nu face nici ea excepție, afectând atât femeile cât și bărbații. Ceea ce foarte puțini dintre noi știu însă, este faptul că 80% dintre aceste boli pot fi prevenite, astfel că alegerile zilnice referitoare la dieta și stilul de viață influențează direct factorii de risc ai bolilor cardio-vasculare. Septembrie este Luna Inimii, când suntem îndemnați să iubim cu inima, dar să ne iubim și inima, cea care este „motorul organismului” și face minuni, deși are numai 200-300 de grame. Și tocmai pentru că inima poate fi salvată inclusiv prin atitudinea noastră, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgențe Sfântu Gheorghe, medicul primar cardiolog Lăcrămioara Topolnițchi, ne-a vorbit despre ceea ce putem face pentru a o proteja. Cu o experiență de ani de zile în profesia sa, lucrând cu nenumărate cazuri și dobândind o reputație ireproșabilă ca medic specialist, Lăcrămioara Topolnițchi susține că inima ne răsplătește grija față de ea tocmai prin starea de bine pe care o dobândim apoi.

– Doamna doctor, ce ar trebui să știe orice om despre inima sa, astfel încât să nu ajungă să o pună în pericol real?

– Ideea pe care aș vrea să o subliniez este că, înainte de a trata, trebuie să știm să prevenim. Iar asta nu se cunoaște prea bine, tocmai pentru că educația medicală a populației lasă mult de dorit. Practic, pacienții au ca surse de informare televiziunea, care prezintă numeroase date, dar efectiv de ce anume trebuie să se ferească, în marea majoritate nu știu, mai ales cei din mediul rural. Și atunci, ar trebui să ne informăm cum să procedăm ca să nu ne îmbolnăvim și cum să acționăm asupra factorilor de risc. Pentru că ei sunt cei care declanșează viitoa

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°