La nivel european, cu precădere în partea de est a continentului, se înregistrează eforturi de reducere masivă a dependenței de livrările de energie din Rusia ca element esențial de securitate.
Manifestațiile din București şi din alte orașe nu dau deloc semne de oboseală. Din contră, numărul de participanți rămâne surprinzător de ridicat. Roșia Montană și cianurile sunt, în continuare, subiectul dominant, chiar dacă spectrul nemulțumirilor este mult mai larg, dominantă fiind neîncrederea generalizată în clasa politică. E însă doar o chestiune de timp până când protestele se vor canaliza împotriva gazelor de șist, un alt subiect controversat.
Preocupările legate de mediul înconjurător sunt, fără îndoială, legitime, dar excesele în abordarea acestora ne duc pe un drum înfundat. Există un gen de ecologism radical, care e, de regulă, complet opac la orice argument rațional. Unul dintre participanții foarte activi la protestele din Piața Universității îmi spunea, zilele trecute, că ar trebui să renunțăm și la centrala de la Cernavodă, din cauza riscului nuclear, și, de ce nu, la centralele pe cărbune, care sunt extrem de poluante și ele.
Riscul nuclear nu e deloc unul imaginar, am văzut ce s-a întâmplat la Fukushima, după cum și centralele pe cărbune sunt cele mai poluante, motiv pentru care americanii renunță treptat la ele și le înlocuiesc cu cele pe gaz. Cum însă manifestanții sunt și împotriva gazelor de șist, dacă ar fi să implementăm un astfel de program radical, am ajunge într-un impas sever: un deficit energetic major, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru (diminuarea activității economice, șomaj, explozia prețurilor la utilități) și o dependență acentuată față de importurile de gaze din Rusia. Pentru că sursele alternative, precum energia eoliană sau cea solară, nu le pot înlocui în viitorul previzibil
