Funcţionarii de stat rămân încă doi ani fără prime (Adevărul)
Editorialistul Nicolae Negru de la „Jurnal de Chişinău” crede că dacă UE va majora cotele de import pentru vinurile moldovenești, după cum promite Comisia Europeană, embargoul impus de Federaţia Rusă va eșua și efectele politice interne vor fi minime.
La aceeaşi temă, autorul mai observă că PCRM nu a emis încă o declarație oficială în legătură cu embargoul asupra vinurilor moldovenești anunțat de Rusia. „Inițial, unii reprezentanți ai PCRM nu s-au jenat să dea toată vina pe guvernarea actuală, afirmând că nu e nicio legătură între embargoul din 2006 și cel din 2013. Ulterior însă tonul a fost coborât. Voronin a luat foarte pasiv apărarea Rusiei, spunând că situația cu vinurile nu trebuie politizată”, mai scrie dl Negru.
Un alt autor de la „Jurnal de Chişinău”, Vadim Vasiliu, se întreabă dacă tranzacţia de la Banca de Economii ar fi motivul discordiei dintre fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă şi PLDM? După ce la 14 august curent şi-a depus demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, la 12 septembrie Veaceslav Negruţă trimite o cerere prin care solicită să i se retragă statutul de membru al Partidului Liberal Democrat. „Faptul că a plecat din rândurile partidului confirmă că domnia sa nu a dorit să participe la privatizarea BEM-ului. Imediat i s-a găsit un înlocuitor dispus să participe la această fărădelege”, a menţionat Valeriu Munteanu, preşedintele fracţiunii PL pentru „Jurnal de Chișinău”.
Cineva a obținut active la Banca de Economii de 7 ori mai ieftine decât prețul real, consideră expertul economic Natan Garstea, citat de pagina electronică a săptămnalului „Timpul”. Potrivit dlui Garştea, statul a contribuit la faptul ca acțiunile Băncii de Economii să se ieftinească, de la 37 de lei la 24 pentru o acțiune. „Acțiunile noi au fost plasate