Scris de Alexandra Lăzureanu - Luni, în jurul orei 19:20, pe D.N. 79, lângă Inand, orădeanca B.M.M.(23 ani), în timp ce conducea dinspre Oradea înspre Salonta un autoturism înmatriculat în județul Bihor, a intenţionat să intre în depăşirea unui autotractor care circula în faţa sa, în aceeaşi direcţie, însă, pentru a nu intra în coliziune cu un alt autovehicul care se apropia din sens opus, a virat brusc înspre dreapta.
Astfel, B.M.M. a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a pătruns în şanţul din partea stângă, iar apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, conducătoarea autoturismului a suferit leziuni uşoare. În aceeaşi seară, pe D.N. 79, în localitate, S.I.(44 ani), din judeţul Timiş, în timp ce conducea dinspre Oradea înspre Salonta un autoturism înmatriculat în acelaşi judeţ, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. Astfel, autoturismul a acroşat scuarul de la ieşirea din localitate, S.I. a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autoturismul a pătruns în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier, M.C.(34 ani) și K.A., de 35 de ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni ușoare. Cercetările continuă în ambele cazuri. De asemenea trei bihoreni sunt cercetați penal după ce au fost depistați în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice, iar în cazul unui al patrulea s-a deschis dosar de cercetare penală pentru că a fost prins în timp ce conducea un autoturism, având valabilitatea autorizaţiei de circulaţie provizorie expirată de la sfârșitul lunii august. Adauga Comentarii Adauga un link Rectifica raport de corectie text Ortografie/Gramatica Obiectiv tehnic Introduceti o adresa valida de e-mail Message was not succesfully sent Message sent succesfully *Obligatoriu Trimite link-ul Kommentar Introduceti o adresa valida de e-mail Please enter a l