Timp de aproape două ore şi jumătate, zeci de persoane au protestat duminică şi la Tulcea, în Piaţa Civică.
Paşnici, vociferând din când în când, protestatarii au încercat să-şi promoveze sloganul „Salvaţi Roşia Montană!” prin activităţi creative.
„Consider că protestul de duminică a fost unul reuşit. Şi spun aceasta gândindu-mă la mai multe aspecte.
Mai întâi, numărul de participanţi, care nu a fost deloc unul descurajator, mai ales pentru un prim experiment la Tulcea. Apoi, chiar şi forţele de ordine au mărturisit că manifestarea a fost una foarte civilizată. Unul dintre poliţişti mi-a spus, zâmbind: «E primul miting care mi-a plăcut!». În mod subiectiv, dar foarte sincer, mai fac trimitere la calitatea umană a participanţilor: tineri foarte vioi şi creativi, oameni mai în vârstă, când sobri, când amuzaţi, copii care s-au integrat imediat în atelierul de desen şi-n joaca protestatară”, a declarat avocatul Cristian Antonescu, organizator al evenimentului.
Fără probleme, căci fără experienţa demonstraţiilor civice, participanţii s-au comportat decent, între hotarele unui bun simţ pe care politicul încă nu l-a compromis la Tulcea.
Cât priveşte mesajul manifestării, acesta „rămâne acelaşi – cerem o dezbatere corectă în chestiunea «Roşia Montană»: fără lobby – şti, fără politicieni inepţi sau doar cumpăraţi, doar cu economişti independenţi, cercetători, membri ai Academiei Române, şi cu ong – uri credibile etc. Arătăm că n-au reuşit: măcar noi nu suntem cobaii unei deşănţate propagande media şi ştim să identificăm subterfugiile corporatiste şi coţcărelile politicianiste”, a adăugat Antonescu.
Practic, protestatarii au cerut vot deschis în Parlament, cu asumarea răspunderii personale a fiecărui senator sau deputat: „Dacă protestatarii care au scandat ieri în toată ţara «S-a dat şpagă barosană/ Pentru Roşia Montană!» şi «We have the best