Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sînt politicienii cumpăraţi? Şi o chestie pentru Vintilă Mihăilescu

Publicat in Vox Publica, marți 17 septembrie 2013 ·

Au început toţi să fie antisistem. Antonescu e împotriva exploatării, dar n-are nimic să-i transmită lui Daniel Barbu. Ponta rămîne proexploatare, mai ales că asta pare să-i rezolve încă o problemă dintr-un foc: să scape de alianţa cu un partid care, altfel, îi va aduce la explozie pe soldaţii cuminţi pesedişti. Băsescu îi vrea pe toţi: şi pe mineri. şi pe protestatari, el se aliază cu toată lumea, e “neutru”.

O acuzaţie gravă e spusă de aceşti luptători anti-sistem care de fapt sînt în vîrful lui: politicieni diverşi au fost cumpăraţi de RMGC. AU zis-o şi Ponta şi Băsescu. Fără probe. În actul adiţional 47/1999 de la licenţa de exploatare (făcut public de rise project) vedem nu doar semnătura fostului preşedinte ANRM care dup-aia a intrat în business cu Frank Timis, Mihail Ianas. Asta e doar la vedere. În acest act statul cerea bani pentur perfectionare a unor speciliasti de-ai săi. Am mai văzut şi în cazul Bechtel oameni care întîi au negociat şi apoi s-au angajat la firma cu pricina. Însă luăm prea uşor “colaborările” RMGC-guvern, aşa cum mulţi ziarişti şi blogări spun că e “doar marketing” cînd bagă excursii sau bani în buzunar. Am cerut lista experţilor care au făcut cursuri pe banii RMGC. Din păcate, am experienţe anterioare că departamentul de presă al Guvernului se mişcă foarte greu.

Sfaturi pentru Vintilă Mihăilescu

Îmi permit cîteva sfaturi amicale pentru profesorul Vintilă Mihăilescu. Domnia sa scrie un articol despre Roşia Montană. Şi domnia sa face repede distincţia întru curăţenia pieţei dintre anti-corporatism şi anti-capitalism, o obsesie pentru mulţi observatori ai manifestaţiilor.

Nu doar licitaţii trucate, nu doar corupţie, ci o lege pe faţă, care consfinţeşte interesele unei corporaţii – interese care, pentru că veni vorba, par să fie ceva mai mari decît cele cîteva vagoane de aur invocate şi despre care nu ştim, de

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 32 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 47 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum 54 minute
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°