Reprezentanţii structurilor sistemului sanitar sălăjean sunt aşteptaţi vineri, 20 septembrie, la dezbaterea regională pe tema proiectelor de acte normative lansate în dezbatere publică. Conform adresei Ministerului Sănătăţii, la întâlnirea regională va lua parte ministrul Eugen Nicolăescu, alături de alţi specialişti din Minister. Pe agenda întâlnirii se vor afla: direcţiile de reformă privind starea sistemului sanitar, proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi, legea răspunderii civile a personalului medical (malpraxis), proiectul de modificare a statutului spitalelor, principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază.
Potrivit Ligiei Marincaş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, structurile şi organizaţiile medicale din judeţ au fost informate în cursul zilei de marţi, 17 septembrie, despre întâlnirea regională care va avea loc la finele acestei săptămâni, urmând ca până joi, 19 septembrie, să se cunoască numărul persoanelor care vor participa la eveniment. “Aşteptăm să vedem câte persoane vor confirma participarea. De altfel, nu este impus un număr al participanţilor. Din partea Direcţiei, în principiu, voi participa eu, însă decizia o vom lua joi, în funcţie de priorităţi. Suntem interesaţi, tocmai de aceea judeţul va fi reprezentat la dezbaterea de la Oradea”, a completat Ligia Marincaş. De altfel, conform unui comunicat al DSP Sălaj, persoanele care vor participa la întâlnire sunt rugate să comunice datele personale Direcţiei, prin fax, până miercuri, 18 septembrie, ora 9.
De asemenea, din partea medicilor sălăjeni, va fi prezent la dezbatere, preşedintele Colegiul Medicilor Sălaj, Liviu Oroian. Pe de altă parte, deşi temele propuse pentru dezbatere nu îi afectează în mod direct, farmaciştii sălăjeni vor lua şi ei parte la discuţii. “Vom stabili joi câţi m