Aproape 90 de locuinţe modulare au fost instalate până marţi în localităţile inundate din judeţul Galaţi, unde continuă acţiunile de vaccinare a populaţiei şi de curăţare a zonelor afectate da ape.
Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţului Galaţi, Cornel Hamza, până marţi au fost amplasate 36 de locuinţe modulare la Cudalbi, 32 la Costache Negri, 12 la Pechea, nouă la Cuca, iar alte zece urmează să fie instalate la Corod.
Modulele au fost aduse de la Tecuci, unde au fost folosite de sinistraţi în urma inundaţiilor din 2007.
Conform sursei citate, pe de altă parte autorităţile sanitare acţionează pentru preîntâmpinarea apariţiei unor boli, iar până acum în judeţ au fost vaccinaţi antitetanos 700 de gălăţeni, numărul dozelor de vaccin distribuite fiind suplimentat până la 2.000.
De asemenea, autorităţile locale au solicitat încă 1.000 de paturi şi tot atâtea saltele, cizme de cauciuc, dar şi cinci tone de detergent şi alte produse de igienă personală pentru sinistraţi.
Bucătăriile de campanie care să asigure o masă caldă pe zi persoanelor sinistrate nu sunt deocamdată instalate complet, dar autorităţile speră ca până la sfârşitul acestei zile să devină funcţionale. Pentru prepararea hranei se vor folosi alimente de la rezervele de stat.
În fiecare zi, în localităţile din judeţul Galaţi în care s-au produs inundaţii ajung ajutoare colectate de societăţi private, instituţii şi organizaţii sau chiar persoane fizice.
Potrivit unui raport preliminar al Prefecturii Galaţi, în urma inundaţiilor de săptămâna trecută au fost afectate 39 de localităţi: Bălăbăneşti, Băleni, Băneasa, Bursucani, Cerţeşti, Corni, Corod, Costache Negri, Cuca, Cudalbi, Cuza Vodă, Drăguşeni, Fârţăneşti, Folteşti, Frumuşiţa, Griviţa, Jorăşti, Măstăcani, Matca, Munteni, Nicoresti, Oancea, Pechea, Piscu, Poiana, Rediu, Scânteiesti, Schela, Slobozia Con