*Despre modul în care afectează noua lege pentru gestionarea câinilor fără stăpân viaţa locuitorilor din Tulcea *Numărul câinilor luați de pe străzi va scădea, iar cheltuielile pentru rezolvarea acestei probleme vor crește
Cezar Jipa, directorul Societății de Servicii Publice din Tulcea (din cadrul Consiliului Local), a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, ce se va întâmpla la Tulcea după ce va fi promulgată legea pentru gestionarea câinilor fără stăpân, așa cum a fost ea votată de curând în Parlament.
„O lege bună”, spune Gudu / „O lege proastă”, spune Jipa
Deputatul de Tulcea Vasile Gudu (PDL), a precizat, în aceeași conferință de presă, că modificările aduse legii erau necesare, pentru clarificarea modului de intervenție în cazul maidanezilor.
„Acum avem termene clare: șapte zile pentru revendicarea câinelui, șapte zile pentru adopție (care va fi gratuită), iar după aceea câinele poate fi eutanasiat. Dacă au fonduri pentru a îi ține mai mult timp în adăposturi, autoritățile locale pot prelungi acest termen de 14 zile”, explică Vasile Gudu.
Acesta a accentuat faptul că este normal ca societatea să pună pe primul loc omul, iar după aceea animalul.
„Este o lege bună, care reglementează mai clar modalitatea de acțiune în această problemă, a câinilor maidanezi. În ceea ce privește municipiul Tulcea, problema nu are aceeași amploare ca în alte orașe, cum este București, ba chiar am fost dați exemplu la nivel național ca fiind un oraș în care această problemă s-a rezolvat în mare parte”, a mai adăugat Gudu.
Directorul Societății de Servicii Publice, Cezar Jipa, are altă părere: legea era mediocră, iar acum este de-a dreptul proastă.
„Modificările au prelungit termenul în care un câine va fi ținut în adăpost: dacă înainte era de 7 zile, acum este de 14 zile. Așa se face că pentru un câine luat de pe domeniul public al