Consiliul Judeţean (CJ) a început distribuirea produselor acordate de Uniunea Europeană persoanelor defavorizate. Cei 56.642 de beneficiari din judeţ vor primi făină de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, roşii în suc, zacuscă, conserve cu carne de porc, zahăr şi miere, ultimul produs fiind o noutate în program. În acest an, în judeţ, vor beneficia de ajutoare alimentare în jur de 6.000 de şomeri, 31.200 de pensionari cu venituri sub 350 de lei, 9.500 de beneficiari ai venitului minim garantat şi 9.000 de persoane cu handicap din judeţ. Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, a declarat că aproximativ 30% dintre alimente au fost distribuite primăriilor beneficiare. Potrivit programului, fiecare beneficiar va primi 16 kilograme de făină de grâu, nouă kilograme de mălai, cinci litri de ulei, trei kilograme de zahăr, un kilogram de paste făinoase, 0,800 kilograme roşii în suc, un borcan de 400 de grame de zacuscă, un borcan cu 500 de grame de miere şi o conservă de carne de 300 de grame.
Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului „Monitorul de Botoşani”. Consiliul Judeţean (CJ) a început distribuirea produselor acordate de Uniunea Europeană persoanelor defavorizate. Cei 56.642 de beneficiari din judeţ vor primi făină de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, roşii în suc, zacuscă, conserve cu carne de porc, zahăr şi miere, ultimul produs fiind o noutate în program. În acest an, în judeţ, vor beneficia de ajutoare alimentare în jur de 6.000 de şomeri, 31.200 de pensionari cu venituri sub 350 de lei, 9.500 de beneficiari ai venitului minim garantat şi 9.000 de persoane cu handicap din judeţ. Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, a declarat că aproximativ 30% dintre alimente au fost distribuite primăriilor beneficiare. Potrivit programului, fiecare beneficiar va primi 16 kilograme de făină de grâu, nouă kilograme de mălai, cinci litri de ulei, trei kilogra