Scandalul Roşia Montană are în el toate ingredientele necesare divorţului cuplului Ponta-Antonescu: emoţie, bani, corupţie, proteste, spectacol, o ţâră de ideologie, plasare ideală în timp şi acoperire mediatică asigurată. Este însă şi primul eveniment de după grandioasa acaparare a puterii, declanşată în mai 2012, care nu doar că ne reaminteşte cine sunt cei doi, care este adevăratul lor caracter şi profil, dar mai adaugă noi şi necesare tuşe. Înţelegem mai bine şi ce s-a întâmplat, şi ce ne aşteaptă. Şocantă, cu putere de turnesol, a fost declaraţia lui Ponta, valabilă şi pentru Antonescu, chiar dacă n-a rostit-o cu subiect şi predicat: „Eu am fost împotriva proiectului, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Băsescu, şi am spus că dacă îl susţine Băsescu e ceva de rău“. Da, ura faţă de Băsescu, dublată de superficialitate şi iresponsabilitate, l-a împins şi pe el, şi pe Antonescu să se opună tuturor proiectelor fostei guvernări, oricăror reforme iniţiate de Boc sau Băsescu. În numele acestei uri, cei doi habarnişti „parşivei“ au blocat o ţară întreagă, erau cât pe ce să ne scoată cu picioarele înainte din Europa şi au înhăţat puterea prin falia din societate la care au năduşit săpând ani întregi.

Declicul s-a produs. Pe termen scurt, desigur, va atârna în balanţă felul în care se va rezolva chestiunea proiectului de lege, care ar putea deveni nuca tare în viitoarele campanii electorale. Ponta, prins între proteste (faptul că a calmat situaţia la Roşia Montană, convingându-i printr-un tertip pe mineri să iasă la suprafaţă, este doar o rezolvare de moment), presiunile companiei şi spectrul despăgubirilor, a fost obligat să iasă cât de cât din duplicitate şi să-şi asume proiectul. Se vede însă izolat în parlament – PNL rămâne ferm pe poziţie, PDL o dă cotită, refuzând să participe la comisia specială –, aşa încât îi va f