Se vede o schimbare în comportamentul politic al lui Crin Antonescu de vreo câteva săptămâni. Pare mult mai sigur pe el, are o anumită coerență în comportament (politic, bineînțeles) și o oarecare nonșalanță. Ca să fac o glumă, pe care unii nu o vor gusta, schimbarea s-a produs din momentul în care a renunțat la serviciile de consilier politic ale lui Sorin Roșca-Stănescu. Nu prea cred însă acest lucru și pun schimbarea sa pe seama unor evoluții subterane.
Ce l-a făcut pe Antonescu să devină mai nepăsător față de sprijinul PSD, să aibă o atitudine de sfidare față de avertismentele baronilor PSD privind declarațiile din ultima vreme? Un sprijin greu de neglijat în perspectiva unor alegeri prezidențiale, pentru care liderul liberal a făcut, până mai ieri, numeroase compromisuri. Singurul răspuns pe care-l am este legat de intenția ascunsă a PSD, dar de care Crin Antonescu s-a prins sau a fost informat, de a nu-l susține în cursa prezidențială.
Cu alte cuvinte, PSD pregătește un candidat propriu la președinția României. Și atunci, Crin Antonescu a preferat o abordare frontală, spunandu-le foarte clar că s-a rupt lanțul de iubire, că nu mai are încredere în jurămintele lor și că deocamdată el îl ține pe Victor Ponta la putere și nu invers!
Se va ajunge la ruperea USL? Sunt convins că lucrurile nu vor rămâne așa, că undeva se va trage linie și PNL va ieși de la guvernare. Pentru că unicul obiectiv politic rămas - prezidențialele din 2014 - trebuie abordat din perspectiva Opoziției, nu a liderului aflat la Putere. Victor Ponta scoate minerii din subteran, dar îl uită pe Crin Antonescu în adâncuriA sosit vremea diminutivelor în politica românească: de la Parșivel la JăvruțăCum a (re)devenit Victor Ponta prim-ministru