Multe articole s-au scris în presa internațională după victoria lui Rafa de la US Open, și, în general, în această vară, dar două atrag în particular atenția. Pentru că surprind esența momentului. Unul dintre ele, publicat de The Atlantic, îi face puțină justețe lui Rafa și îl răzbună într-un fel, aducându-ne aminte tuturor nu de spinul ucigaș, nu de mușchii și de gesturile obsedante (uneori mă întreb dacă nu cumva observatorii, noi toți adică, sunt mai obsedați de ele decât e Rafa, de fapt), ci de intelectul lui Nadal. Al doilea articol, publicat de New York Times după Roland Garros, cuprinde, în câteva picături, întreaga radiografie tactică a jocului de șah dintre Djokovic și Nadal, despre a căror dinamică actuală am scris aici: cum a mutat primul, cum a răspuns al doilea. Implică tot inteligența. Cele două articole subliniază lucruri care au mai fost spuse pe Treizecizero, dar e bine să ne mai verificăm uneori și cu ce scriu și cred străinii. Cele două articole, mai jos.
The Atlantic: "Rafael Nadal este Leonardo da Vinci al tenisului"
De obicei, Roger Federer este cel comparat cu intelectuali străluciți, dar o remarcă a lui John McEnroe apreciază corect că arma cea mai de preț a lui Nadal este creierul său. În același timp este însă și arma cea mai puțin lăudată.
Am văzut la New York cum un campion US Open și-a spulberat un adversar cu 6-0, 6-2, 6-2, într-un meci de nivelul sferturilor de finală. În timp ce învingătorul își sărbătorea victoria, după o altă dovadă a dominației sale fără precedent, fosta legendă și actualul comentator TV John McEnroe a remarcat: “Cel pe care îl vedem noi aici, tipul ăsta, ei bine el este Leonardo Da Vinci în tenis. Este Albert Einstein al tenisului!”.
Leonardo Da Vinci al tenisului, deci. Dacă n-ați urmărit US Open, ați crede că McEnroe vorbește, de fapt, despre Roger Federer. Unul dintre cei mai grațio
