Victoria spectaculoasă obţinută în deplasarea de la FC Podari, scor 4-3, dă speranţe celor de la FC Balş. Tehnicianul nou-promovatei, Victor Naicu, este de părere că echipa sa va fi greu de învins, chiar dacă se află la prima prezenţă în eşalonul al treilea.
După debutul mai puţin convingător, FC Balş a obţinut o victorie importantă în deplasarea de la FC Podari, reuşind să întoarcă scorul spectaculos, deşi a fost condusă cu 2-0. Succesul înregistrat dă mari speranţe băncii tehnice în perspectiva meciurilor ce urmează.
„Băieţii au arătat că au valoare şi caracter, mă bucur că nu au renunţat, fotbalul se joacă până la ultimul fluier, am mare încredere în echipă, greu vom mai pierde jocuri. Sper să fie victoria care să ne aducă un parcurs excelent. În primul rând trebuie să ne luăam punctele de acasă, iar următorul meci pe care trebuie să-l câştigăm este cel cu CS Tunari”, a declarat antrenorul celor de la FC Balş, Victor Naicu.
„Trebuie să legăm o nouă victorie”
Tehnicianul grupării de pe malul Olteţului, Victor Naicu, este de părere că orice alt rezultat în afara victoriei, în meciul cu CS Tunari, de pe teren propriu nu i-ar mulţumi. Antrenorul susţine că victoria de la FC Podari îşi pierde din valoare, dacă nu se vor obţine cele trei puncte în meciul de acasă.
„Vreau să legăm succesul de la FC Podari cu o victorie în meciul cu Tunari, altfel îşi pierde din importanţă. Jucăm acasă, trebuie să luăm toate cele trei puncte. Nu i-am văzut pe cei de la CS Tunari, dar mi-am luat informaţii despre ei, trebuie să tratăm serios partida, pentru a câştiga”, a mai spus tehncianul echipei FC Balş.
Probleme de lot înaintea meciului cu CS Tunari
După meciul din runda precedentă, tehncianul Victor Naicu se confruntă cu ceva probleme de lot, însă până la ora jocului speră ca jucătorii ce s-au resimţit să fie