Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: "Probabil că RMGC a cumpărat politicieni în România"

Publicat in Bursa, marți 17 septembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat ieri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că probabil firma Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a cumpărat politicieni în România.

"Probabil că da (Roşia Montană a cumpărat politicieni, n.red). Nu am date concrete în acest sens, dar probabil că da. A făcut o campanie media foarte puternică, dar nu eficientă. Răspund în faţa legilor României", a precizat Victor Ponta.

"Eu cred că cei mai mulţi, majoritatea covârşitoare a celor care sunt împotriva proiectului Roşia Montană, o fac din convingere şi o fac din bună-credinţă şi o fac pe baza informaţiilor, a credinţei lor. În acelaşi timp există şi deţin ca prim-ministru, cum deţin şi alţii, şi (informaţii despre - n.r.) interese care s-au pliat acestui sentiment, (informaţii - n.r.) de la structurile specializate ale acestui stat despre interese împotriva dezvoltării proiectelor economice în România, despre finanţări care există pentru diverse manifestări", a adăugat premierul.

De asemenea, Victor Ponta a afirmat ieri că este de acord ca proiectul de lege privind Roşia Montană să fie îmbunătăţit de Parlament până la a mai rămâne din acesta doar majorarea redevenţei de la 2% la 6% precum şi creşterea garanţiei de mediu solicitate companiei care realizează exploatarea.

F.A. Premierul Victor Ponta a declarat ieri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că probabil firma Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a cumpărat politicieni în România.

"Probabil că da (Roşia Montană a cumpărat politicieni, n.red). Nu am date concrete în acest sens, dar probabil că da. A făcut o campanie media foarte puternică, dar nu eficientă. Răspund în faţa legilor României", a precizat Victor Ponta.

"Eu cred că cei mai mulţi, majoritatea covârşitoare a celor care sunt împotriva proiectului Roşia Montană, o fac din convingere şi o fac din bună-credinţă şi o fac pe baz

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 45 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 38 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 5 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°