În condiţiile în care statul aproape că nu mai sprijină procesul educativ cu nimic te întrebi cum de mai supravieţuiesc şcolile?

Am participat luni, 16 septembrie, la o festivitate de deschidere a anului şcolar, în Craiova, la Şcoala 22.

Aş minţi dacă aş afirma că mi-a adus aminte de ziua în care am început eu şcoala, deşi vedeam pe chipul elevilor aceleaşi reacţii pe care le încercam şi eu şi colegii mei la fiecare început de an şcolar. Curiozitate, un pic de teamă, interes, pentru cei ce începeau primul an de şcoală, bucurie pentru revederea colegilor sau colegelor, sau plictiseală, pentru reînceperea calvarului cu prezenţa la ore, note, teste, pentru cei cu vechime, de la caz la caz.

Anul acesta au mers la şcoală, pentru prima dată, două serii de copii, cei care intrau în clasa întâi şi cei care intrau în clasa 0, aşa zisă pregătitoare. Deci eforturile şcolilor au fost mai mari decât în anii trecuţi. În condiţiile în care manualele nu mai sunt gratuite, statul aproape că nu mai sprijină procesul educativ cu nimic, te întrebi cum de mai supravieţuiesc şcolile sau cine urmăreşte lichidarea sistemului educativ?

Revenind la deschiderea anului de învăţământ la şcoala vizitată, festivitatea a fost mai puţin fastuoasă decât pe vremea când statului îi păsa de educaţie. Au fost şi aici invitate “oficialităţi” să ia cuvântul: un agent şef de poliţie, un preot şi un inspector şcolar a cărui tunsoare mi-a adus aminte de teribiliştii anilor mei de şcoală. Auditoriul nu prea a acordat atenţie speech-urilor invitaţilor, nici măcar când s-a spus “Tatăl Nostru”, toţi aşteptând fie să intre în clasă, în cazul celor care începeau orele dimineaţa, fie să plece acasă pentru clasele 5 – 8. Frumos şi emoţionant, pentru copii, momentul trecerii printr-un culoar de flori făcutpentru boboci la intrarea în clasă de elevii de-a V-a. Asta arată că pe undeva mai sunt învăţă