Autorităţile din oraşul britanic Leicester au recurs la o metodă inedită pentru a face şoferii să încetinească în apropierea şcolilor. Astfel, ei au instalat mai multe manechine de copii în apropierea trecerilor de pietoni. Cu toate acestea, conducătorii auto recunosc că sunt speriaţi ele, mai ales de ochii lor, pe care îi consideră “malefici”.
Şase manechine de copii au fost instalat pe strada cu cele mai multe şcoli din Leicester, într-o încercare a poliţiştilor de a face şoferii să încetinească în momentul în care conduc în zona respectivă, potrivit Daily Mail.
Cele şase figurine fac parte dintr-un amplu proiect de 230.000 de lire, început în 2009, prin care primăria doreşte să facă străzile din oraş mai sigure. Autorităţile speră ca participanţii la trafic să încetinească în momentul în care văd forme de copii de la distanţă. În prezent, şoferii spun că sunt speriaţi de manechinele de plastic, mai ales de ochii lor.
“Ochii lor mă sperie. Un prieten de-al meu se plimba noaptea pe străzi şi s-a speriat foarte rău. Sunt cam ciudate. Îmi aduce aminte de un film în care manechinele au prins viaţă”, a declarat Henry Johnson, un localnic, la scurt timp după ce manechinele au fost instalate.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Autorităţile din oraşul britanic Leicester au recurs la o metodă inedită pentru a face şoferii să încetinească în apropierea şcolilor. Astfel, ei au instalat mai multe manechine de copii în apropierea trecerilor de pietoni. Cu toate acestea, conducătorii auto recunosc că sunt speriaţi ele, mai ales de ochii lor, pe care îi consideră “malefici”.
Şase manechine de copii au fost instalat pe strada cu cele mai multe şcoli din Leicester, într-o încercare a poliţiştilor de a face şoferii să încetinească în momentul în care conduc în zona respectivă, potrivit Daily Mail.
Cele şase figurine fac parte dintr-un amplu proiec