O mare problemă de lot vine din partea lui Deivydas Matulevicius. Atacantul s-a accidentat în meciul cu Dinamo, joc în care Cristi Pustai anunţase că nu-l va folosi pe jucător pentru că acuză o stare de oboseală, însă până la urmă lituanianul a jucat. Nu a rezistat tot jocul în teren, accidentându-se, aşa că a fost schimbat. Din păcate, Matulevicius a suferit o întindere musculară, aşa că a ieşit din circuit pentru câteva zile. „Mi s-au recomandat trei zile de pauză. Nu ştiu dacă o să joc, înclin să cred că nu. Cred că nici cu CFR Cluj nu o să joc, totul depinde de cum voi fi peste două zile”, a spus Matulevicius.
Atacantul lituanian a fost luat în deplasarea dela Cluj, chiar dacă mai are de stat pe tuşă o bună perioadă de timp.
Pentru antrenorul Cristi Pustai, absenţa lui Matulevicius este una importantă. „Eu am sperat până astăzi să-l putem folosi pe Matulevicius, dar se pare că nu va putea juca, nicila CFR”, a declarat Cristi Pustai. Rămâne de văzut cine va juca în locul lui Matulevicius, fie Admir Adrovoic, fie Diego Rubio în cazul în care lista la UEFA va putea fi modificată. Paraskevas, apt
Totuşi, antrenorul a avut parte şi de veşti bune, căpitanul Christou Paraskevas fiind aproape refăcut. Fundaşul s-a antrenat normal înaintea plecării spre Cluj, aşa că sunt şanse mari să fie chiar titular alături de Erico da Silva. „Christou s-a antrenat normal, zice că s-a antrenat la fel trei zile şi în Bucureşti, sperăm şi ne dorim să-l folosim. Este un cuplu mai sudat şi sperăm să-i folosim”, a mai punctat Cristian Pustai.
O mare problemă de lot vine din partea lui Deivydas Matulevicius. Atacantul s-a accidentat în meciul cu Dinamo, joc în care Cristi Pustai anunţase că nu-l va folosi pe jucător pentru că acuză o stare de oboseală, însă până la urmă lituanianul a jucat. Nu a rezistat tot jocul în teren, accidentându-se, aşa că a fost schimbat. Di