Au existat ameninţări şi schimburi dure de replici. Între Ponta şi Antonescu. La un nivel fără precedent. Pentru mulţi, ieri, conflictul din interiorul USL a atins cota maximă. De avarie. Urmând ca azi să se întâmple ceva mai grav. Adică fractura, care s-a tot agravat în ultimele zile, să se transforme în ruptură. Dar, cum USL nu s-a rupt ieri, nu se va rupe nici astăzi pe înserat, atunci când liderii PSD şi PNL îşi vor dezlănţui din nou tirul.
Dimpotrivă, eu am toate motivele să cred că dacă, până zilele trecute, în USL au fost necesare reglaje fine pentru ca alianţa să se poată adapta provocărilor guvernării şi presiunilor sociale, acum asistăm nu la ruperea USL, ci la un reglaj mult mai dur. Şi mai dramatic. Este ca şi când un tren este mutat de pe o linie mai îngustă pe o linie mai largă. Iar garniturile trebuie întoarse, o vreme, cu roţile în sus.
Cele două partide importante din USL, PSD şi PNL, mergând împreună în alegeri, au reuşit să obţină un scor mai mare decât ar fi luat fiecare în parte participând separat la competiţia electorală. Bătălia la care asistăm astăzi este pentru surplus. Cine îşi va adjudeca consistenta diferenţă de circa 20 la sută? Pentru a răspunde corect la întrebare nu este suficient să ne uităm pur şi simplu la prestaţia celor două partide. PSD a fost întotdeauna cea mai disciplinată formaţiune politică. Şi este şi acum. PNL, dominat de spiritul liberal, pare, ca şi altădată, un fel de mişcare browniană. Deci nu în atitudinea activiştilor faţă de propria organizaţie trebuie căutat răspunsul. Dar unde? Singurul tip de analiză care poate sugera momentul epilogului USL şi consecinţele rupturii ar trebui să plece de la două tipuri de poziţionare. Poziţionarea faţă de putere şi poziţionarea faţă de populaţie. Să le luăm pe rând.
În pre-campanie şi în campania elctorală, PNL şi PSD au luptat umăr la umăr, performant
