După o istorie de câteva decenii, călare pe două veacuri, vorba lui Pamfil Șeicaru, Gala Tânărului Actor, botezată Hop de fostul și regretatul ei director Cornel Todea, intră într-o nouă etapă.
A început ca un festival al tinerilor actori, pe vremea când Costineștiul era al studenților și al lui Nicușor Ceaușescu ce se distra pe acolo la brațul câte unei vedete. Era, de altfel, cam singura distracție, alături poate de un alt festival, cel de film. Împreună, adunau în marele amfiteatru în aer liber sute de tineri care, tremurând vesel în serile mai reci sub câte o pătură, aplaudau frenetic pe congenerii lor. Erau și buni, fiindcă pe vremea aceea şcolile de teatru erau doar două, la Bucureşti și la Târgu Mureş (pentru maghiari), iar absolvenții numai unu și-unu.
După 1989, nou înființata Uniune Teatrală a preluat festivalul de la foștii organizatori, care oricum nu mai existau (cred că era vorba de UTC și USCR), deci nu l-a lăsat să moară, mai ales că, pe atunci, românilor nu le ardea de teatru, ci de politică și revoluții la televizor. A fost greu la început. Nici Costineştiul nu mai era ce fusese. Căzut în paragină, devenit insalubru, vechiul fief studenţesc își pierduse farmecul, iar de posibilități economice să nu mai vorbim. Așa că Gala a migrat la Mangalia, unde un primar binevoitor a găzduit-o într-un spaţiu cam nefericit, fosta casă de cultură de tristă aminitire stalinistă. Înnobilată curând de cei care au frecventat-o cu devotament până nu demult, actori, spectatori fideli, jurnalişti, cronicari, oameni de teatru din varii generații, clădirea oribilă a început să semene cu o curte a miracolelor, ca toate locurile pe unde poposesc actorii. Gala a fost când mai bună, când mai rea, după cum a fost și istoria învățământului teatral românesc postdecembrist, căpușat din greu de veleitari și şcoli particulare car
