Un sobor de preoţi a sfinţit ambulanţele SMURD Suceava. Acest lucru s-a întîmplat, marţi, în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, în cadrul ceremoniei privind darea în folosinţă a unei ambulanţe tip „C” de Terapie Intensivă Mobilă. La eveniment au luat parte secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Ion Burlui, prefectul Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor.
Au mai fost prezenţi primarul Sucevei, Ion Lungu, subprefectul Constantin Harasim, comandantul ISU „Bucovina”, colonelul Dan Hoffman, şi şeful SMURD Suceava, medicul Liviu Cîrlan. Primarul Lungu i-a înmînat medicului Cîrlan cheile unui apartament cu 4 camere în care vor locui gratuit doctorii din Iaşi care vor lucra pe ambulanţa tip „C”.
Primarul a precizat că apartamentul este situat la o distanţă de 100 de metri de Spitalul Judeţean. Ambulanţa se află de aproape un an în curtea SMURD Suceava, iar pînă acum nu a putut fi folosită din lipsa doctorilor. Pentru început, autosanitara va fi deservită de paramedici şi de trei rezidenţi în medicina de urgenţă de la Iaşi şi va putea participa la misiuni cîte 12 ore pe zi. Ambulanţa tip „C” a costat 700.000 de lei şi a fost achiziţionată în toamna lui 2012 din fonduri europene.
Biserica militară sfințită
Tot astăzi,biserica militară situată în fața Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava a fost sfințită. La slujbă au fost prezenți I.P.S. Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, P.S. Varlaam Ploieşteanul, episcopul vicar patriarhal, şi soborul preoţilor militari din structurile Ministerului Afacerilor Interne.
La sfârşitul slujbei, P.S. Varlaam Ploieşteanul, a oferit colonelului Ion Burlui, inspectorul general al I.G.S.U., din partea P.F. Daniel, Patriarhul României, cea mai înaltă distinc