Nu văd de ce, când îl ai în echipă pe Cristiano Ronaldo, mai e nevoie de încă un marcator, Bale. Tot aşa cum la PSG a mai venit un „goleador” alături de Ibrahimovici. Nu la fel se prezintă lucrurile la Barcelona, unde fostul golgheter „de Brazilia”, Neymar, a devenit servantul lui Messi. Apropo: de la Real au plecat câţiva, în moţ cu Higuain, care acum, în Italia, par chiar fotbalist. Cât era la Real, balansa între statutul de ratangiu şi cel de împiedicat. Vreau să spun că printre atâtea valori era un neica nimeni. Dacă am spus „valori”, atunci mai trebuie să arăt şi că pentru mine păreau fundamentali în jocul echipei trei jucători, dincolo de fenomenul Ronaldo: Khedira, Di Maria şi mai ales Ozil. De câte jucau toţi trei, jocul Real-ului avea şi speculozitate, şi consistenţă. Asta se întâmpla sub Mourinho, pe care abia acum constat că l-am înjurat absolut degeaba: în fond, sub comanda lui, Real n-a avut performanţele pe care fanii săi (cu mine în frunte) le aşteaptă de fiecare dată. Însă jocul avea acelaşi farmec dintotdeauna, contraatacurile letale pe care le realiza în doar câteva secunde fiind de-a dreptul antologice. Ce se-ntâmplă acum la Real? Prăpăd: echipa nu mai joacă absolut nimic, chiar dacă n-a pierdut nici un meci. Egalul din deplasarea de la Villareal de sâmbăta trecută a fost însă jenant, dincolo de faptul că mi-a furat 16 milioane de lei vechi, fiind singurul meci pierdut din 20, câtea aveam pe bilet. Ancelotti pare fan de-al lui Pep, astfel încât am văzut un Real făcând un tiki-taka penibil. Explicaţia e simplă: macaronaru' a scăpat definitiv de Ozil, iar pe ceilalţi doi amintiţi i-a ţinut pe tuşă până în minutul 60. Cu un Ronaldo ieşit din formă (sau pe care n-are cine să-l mai joace?) şi cu un Bale care-l încurca, dezastrul a fost gata. Adăugând faptul că Messi a dat pasa decisivă la golul victoriei din minutul 93 după un fault evident, dar şi