Şi câinii visează, nu-i aşa?
Un sondaj recent de opinie a relevat că aproximativ 60% dintre câinii din România sunt de acord cu eutanasierea politicienilor. Cam 35% dintre patrupede s-au opus însă acestei practici barbare, propunând doar sterilizarea oamenilor politici, în vreme ce 5% dintre câini nu şi-au format încă o opinie. Cei din prima categorie mai susţin că politicienii turbaţi sau bolnavi de jigodie ar trebui împuşcaţi pe loc. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi oameni politici care, deşi latră când ţi-e somnul mai dulce, nu muşcă totuşi pe nimeni, aceştia ar trebui omorâţi cu blândeţe, la capătul a două săptămâni din momentul capturării lor, dacă până la termenul limită nu li se va fi găsit nici un fel de utilitate.
Reacţia Asociaţiei câinilor buni la suflet nu s-a lăsat aşteptată. Într-un comunicat remis imediat presei, organizaţia a denunţat ceea ce a taxat drept o crimă abominabilă împotriva celor mai buni prieteni ai câinilor. Potrivit Asociaţiei, vinovată de situaţia oamenilor fără stăpân, adică a politicienilor care fac un zgomot infernal, se încaieră noaptea şi ziua, şi-şi lasă excrementele la tot pasul etc. este societatea câinească în ansamblu. Prin delăsarea de care au dat dovadă, câinii sunt cei care au permis politicienilor să se înmulţească nemăsurat, să-şi traseze nestingheriţi zone de influenţă, şi să atace mişeleşte în dreapta şi în stânga. Lăsaţi fără zgardă şi fără lesă de către instituţiile abilitate, aceştia au revenit la instinctele ucigaşe, de dinainte de domesticirea lor.
E drept că - ştim de mult asta! - cei mai vinovaţi dintre câini sunt dulăii, care au uitat tot ce au promis la alegerea lor în funcţiile cele mai înalte ale statului. Deşi, în ultimii 20 de ani, au existat fonduri suficiente, ba chiar şi donaţii, pentru rezolvarea problemei politicienilor vagabonzi, dulăii au preferat să-şi ocupe vremea luptându-se
