Scandalul recent al scurgerilor de informaţii de la Direcţia Naţională Anticorupţie, din dosarul care îl priveşte pe vicepreşedintele PDL, Ioan Olteanu, nu este o premieră. În dosarul Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, a fost identificat un poliţist care dădea informaţii unui om de afaceri, prieten cu primarul. Scandalul s-a lăsat doar cu demisia "cârtiţei" din DNA şi Poliţia Română, fără ca procurorii să îl acuze oficial de divulgare de secrete.
În urmă cu doi ani, în timp ce procurorii DNA şi ofiţeri SRI anchetau faptele de corupţie a fostului primar al Clujului, s-au înregistrat mai multe scurgeri de informaţii din acest dosar, informaţii care au ajuns la cel vizat de anchetă. Ca urmare a acestor scurgeri de informaţii, Apostu şi-a luat măsuri de siguranţă, a montat pe uşa de la birou un cifru iar întâlnirile de taină cu cei care apelau la serviciile lui erau purtate la etajul a cinci al parking-ului situat în vecinătatea Primăriei Cluj Napoca, unde nu existau camere de luat vederi.
DNA şi-a dat seama că are o "cârtiţă" în interior abia în momentul în care fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica a fost arestat pentru luare de mită. În perioada de două săptămâni care au trecut de la arestarea lui Bica şi până la arestarea lui Apostu, fostul primar a distrus mai multe documente care erau vizate de anchetă.
Prieten cu prietenul lui Apostu
"Cârtiţa" de atunci a fost identificată în persoana unui poliţist de la DNA Cluj, comisarul Florin Todor. Acesta a fost identificat de ofiţerii Serviciului Român de Informaţii ca fiind persoana care l-a informat pe omul de afaceri clujean Simion Mureşan, patronul firmei Electrogrup SRL, cercetat în acelaşi dosar de corupţie în care era cercetat şi Sorin Apostu.
În timpul mandatului de primar al lui Sorin Apostu, Electrogrup SA a câştigat o licitaţie prin c