Prefectura judeţului Cluj a cerut în instanţă anularea autorizaţiei şi oprirea construirii celor trei blocuri înalte de peste 20 de metri care se ridică pe strada Romulus-Vuia nr. 8-10, într-o zonă exclusiv cu case.
Din anul 2007, 40 de familii din cartierul Gruia de pe strada Romulus Vuia se luptă cu autorităţile pentru oprirea construirii a trei blocuri înalte de 20 de metri care se ridică într-o zonă exclusiv cu case. Constructorul a cerut autorizație pentru extinderea unei case, dar acesta a înţeles prin extindere ridicarea a trei blocuri înalte de peste 20 de metri. În anul 2007 Primăria Cluj-Napoca a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu pentru construirea blocurilor, dar ulterior la presiunea vecinilor nu a dat autorizaţia de construcţie. Constructorul nu s-a descurajat şi a cerut în instanţă aprobarea autorizaţiei, a câştigat, iar în anul 2011 Primăria a fost obligată, prin instanţă, să dea autorizaţia. Ridicarea blocurilor a început în 2012 şi continuă şi în momentul de faţă, în ciuda sesizărilor făcute la autorităţi de cele 40 de familii care locuiesc în vecinătatea blocurilor. Acum au început lucrările la cel de-al doilea bloc. Încălcarea intimităţii şi sursă de poluare
Felicia Puşcaş este una dintre persoanele care s-au luptat în ultimii şase ani să oprească construirea “Gemenilor Clujului” între case. Femeia spune că s-a permis această construcţie ca urmare a creării centrelor de cartiere, în anul 1999, printr-o decizie a Primăriei, iar unul dintre aceste centre este tocmai în zona unde se construiesc cele trei blocuri. “Din ce am studiat eu documentele de la Primărie, teoretic, centrele de cartier ar trebui să ajute cetățenii ca să nu se mai deplaseze în alte zone pentru farmacii, policlinici, documente, etc. Aceasta înseamnă că se pot construi spații pentru comerț, birouri și locuințe, dar nu s-a specificat ce fel de spații pentru comerț vor f