Cu cinci zile inaintea alegerilor legislative din Germania, cancelarul Angela Merkel nu dispune de o majoritate alaturi de aliatul sau liberal, aflat in scadere, potrivit unui sondaj publicat marti si citat de AFP.
Sondajul institutului Forsa pentru saptamanalul Stern arata o mare stabilitate a intentiilor de vot pentru conservatori (CDU/CSU) si social-democrati (SPD) si intareste scenariul unei "mari coalitii" intre cele doua partide, sub autoritatea lui Merkel, dupa alegerile din 22 septembrie.
CDU/CSU al cancelarului Angela Merkel se situeaza de departe pe primul loc, neschimbat la 39%, dar partenerul sau liberal, care a inregistrat o infrangere zdrobitoare in Bavaria, scade cu 1 punct, la 5%, pragul de intrare in parlament.
SPD, neschimbat si el la 25%, nu pare afectat de polemica ce a agitat Germania la sfarsitul saptamanii trecute, legata de o fotografie in care candidatul sau, Peer Steinbruck, arata unor ziaristi degetul mijlociu.
Sondajul publicat luni a fost efectuat in mare parte dupa inceputul acestei controverse.
Stanga radicala Die Linke ramane la 10% iar Verzii se mentin la nivelul de 9%.
In aceste conditii, institutul nu prevede nici o majoritate pentru blocul de dreapta (CDU/CSU, FDP), cotat cu 44%, si nici pentru alianta socialistilor cu Verzii, care, chiar daca se adauga Die Linke, ar avea tot 44%.
Intr-o astfel de situatie, o mare coalitie intre conservatorii lui Merkel si social-democrati este cotata ca fiind favorita de analisti, care considera improbabila o alianta intre CDU/CSU si Verzi.
Germanii vor insa sa o pastreze pe Angela Merkel cancelar (53%), in conditiile in care doar 26% doresc un executiv condus de Peer Steinbruck, potrivit aceluiasi sondaj.
Partidul anti-euro AfD ramane creditat cu 3% din intentiile de vot, dar directorul institutului