FC Botoşani rămâne surpriza Ligii I în acest sezon, fiind neînvinsă în şapte etape în care a obţinut 15 puncte, exact câte au acumulat şi reprezentantele României în acest an în cupele europene, Astra Giurgiu şi Petrolul Ploieşti.
Plecată cu gândul de a câştiga meciul cu Viitorul Constanţa, formaţia pregătită de Cristian Popovici a trebuit să se mulţumească cu un punct, terminând partida la egalitate, 0-0.
Cu toate că ocaziile mai mari au aparţinut gazdelor, la cea mai mare dintre ele Florin Acsinte scoţând de pe linia porţii mingea trimisă de Mircea Axente, în minutul 12, botoşănenii au catalogat drept echitabil rezultatul unui meci în care de foarte puţine ori au ajuns în careul gazdelor. "Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare. Am luat un punct şi suntem mulţumiţi, deşi la începutul meciului ne-am propus altceva. Până la urmă este bine pentru ce ne-am propus. Nu ne gândeam la începutul campionatului că vom fi neînvinşi după şapte etape. Secretul nostru este munca şi disciplina. În plus, antrenorul nostru este ascultat în vestiar şi de aceea avem aceste rezultate", a declarat Marius Croitoru.
Echilibrat de obicei în declaraţii, Cristian Popovici, antrenorul principal al FC Botoşani, a surprins prin optimismul afişat la sfârşitul unui meci în care deşi jocul echipei sale nu a strălucit a anunţat schimbarea obiectivului. Tehnicianul botoşănean a anunţat că noul obiectiv pe care şi-l doreşte la nivelul vestiarului este clasarea pe unul din primele şapte locuri ale Ligii I.
FC Botoşani rămâne surpriza Ligii I în acest sezon, fiind neînvinsă în şapte etape în care a obţinut 15 puncte, exact câte au acumulat şi reprezentantele României în acest an în cupele europene, Astra Giurgiu şi Petrolul Ploieşti.
Plecată cu gândul de a câştiga meciul cu Viitorul Constanţa, formaţia pregătită de Cristian Popovici a trebuit să