Luni, 9 septembrie, la 17.09 trecute fix sunt în faţa uşii laterale a Ateneului, cea pe care intră în mod normal instrumentiştii – şi, cu prilejul Festivalului Enescu, şi ziariştii. E şi uşa în dreptul căreia au loc zilele astea cele mai îndârjite discuţii: „Doamnă, sunteţi pe listă? Dacă nu sunteţi pe listă, nu pot să vă las să treceţi”, „Aţi trimis mail de confirmare?”, „Cu bilete şi invitaţii nu se intră pe aici, de ce nu înţelegeţi?!"

În fine, eu sunt pe listă; dar nu mai pot intra, c-am ajuns târziu: „Acum nu, la pauză!”. Îmi asum vina – ora 17.00 nu-i tocmai comodă pentru un ziarist şi-am avut de trimis şi numărul de septembrie al „Historiei” în tipar – aşa că mă resemnez. Aştept pauza, fără să ştiu prea clar dacă „The Infernal Comedy” – drama pentru un actor, două soprane şi orchestră, cu John Malkovich în chip de narator – are sau nu una. În jurul meu se duc însă lupte crâncene; toată lumea pare că vrea să-l vadă pe Malkovich. O doamnă în bluză înflorată reuşeşte să se furişeze şi, înăuntru, se postează hotărâtă în colţul format de uşă şi perete: „Nu plec! NU PLEC! Dumneata nu înţelegi că eu am lucrat aici? Stau şi eu aici... Nu plec!” E trasă afară cu forţa; dar are timp, în retragere, să dea cu pumnul mic, dar hotărât, în braţul solid al domnului de la pază. În urma doamnei se închide uşa. Cu cheia.

„Uniţi! Salvăm! Roşia Montană!”

Câteva minute mai târziu, Gianina Corondan coboară dintr-o maşină. Poartă la rever o broşă pufoasă cu Roşia Montana şi-ar vrea şi ea să intre la Malkovich. „Când e pauză?”, întreabă. „Acum nu e”, i se răspunde prin uşa întredeschisă. Profitând de breşă, Gianina vâră capul înăuntru, şi un braţ, şi strigă ca să răsune holul: „Uniţi! Salvăm! Roşia Montană!”. Afară, zice ca pentru sine, dar şi pentru ceilalţi: „Dacă le stricăm noi spectacolul...?” (iar eu, de-atunci, mă tot aştept să intre la Sala Palatului sau la At